După mai bine de trei luni, timp în care nu s-a mai pus nici măcar o piatră și s-a distrus mai rău decât era, de astăzi se vor relua lucrările la drumul Năvodari - Mamaia. Asta au promis, ieri, reprezentanții constructorului - Asocierea SC Tel Drum SA - SC Imob Lux Construct SRL, potrivit viceprimarului Năvodariului, Florin Chelaru. „Voi avea ședințe săptămânale cu ei, dar și cu celelalte firme care execută lucrări de anvergură în Năvodari. Cei care se ocupă de drumul dintre Mamaia și Năvodari s-au angajat că vor relua lucrările, în sensul în care va începe montarea noilor stâlpi pentru distribuția energiei electrice, vor fi introduse conductele care vor face legătura între rigolele de colectare a apelor pluviale de pe o parte și alta a drumului și, din aprilie, avem promisiunea că vor începe să toarne asfalt“, a declarat Chelaru. Sperăm ca, de această dată, constructorul să se țină de cuvânt și să scurteze cât mai mult calvarul prin care trec șoferii care se încumetă să străbată acest drum. Amintim că starea groaznică în care se află șoseaua dintre Mamaia și Năvodari este cauzată de litigiul apărut între SC Enel SA și constructor, determinat de obligația firmelor constructoare de a reloca rețele electrice aflate pe marginea drumului, rețele pentru devierea cărora furnizorul de energie electrică solicită plata în avans a lucrărilor de reconectare la rețeaua de electricitate. Cert este că, după două luni de scandal în care au avut de suferit șoferii care au străbătut acel drum, s-a ajuns la un consens - Enel a fost de acord ca plata să se facă în trei tranșe. Nici această soluție nu pare să mulțumească firmele constructoare, motiv pentru care, potrivit lui Chelaru, cele două părți vor purta în scurtă vreme o nouă rundă de negocieri, printr-o firmă de avocatură.