Noul director al Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime (APM) Constanţa, Aurelian Popa, îşi pregăteşte minuţios echipa managerială. Aşa cum era şi normal, numirea lui Aurelian Popa la conducerea APM urma să aducă o serie de schimbări în rândul directorilor din cadrul instituţiei. În încercarea de a concentra manageriatul Companiei, Aurelian Popa consideră că funcţiunile specifice activităţii comerciale pot fi gestionate fără probleme de directorul Direcţiei Domenii. În urma demiterii lui Eugen Bogatu, arestat şi cercetat în dosarul UCM Reşiţa, propunerea lui Aurelian Popa pentru această funcţie este Adina Baz. Având în vedere comasarea celor două direcţii, fostul director al direcţiei Comerciale, Andreea Nistor, a rămas fără funcţie. De asemenea, pentru postul de director general adjunct, a fost nominalizat Mihai Gheorghiade. La Direcţia Exploatare şi Securitate Portuară va rămâne în continuare pe funcţie Ambroziu Duma, în timp ce la Direcţia Financiară este propusă Mihaela Vasile. Echipa managerială va fi completată săptămâna viitoare, urmând ca, ulterior, întreaga echipă managerială să fie supusă votului în Consiliul de Administraţie al Companiei.