Recolta de struguri a României s-a diminuat, în acest an, cu aproape 35%, faţă de 2011. Potrivit directorului general al Patronatului Naţional al Viei şi Vinului (PNVV), Ovidiu Gheorghe, de vină sunt îngheţul din iarnă şi, apoi, temperaturile ridicate. „În acest an, strugurii nu au conţinut atât de mult suc, pentru că nu s-au dezvoltat suficient”, a declarat Ovidiu Gheorghe. Aşadar, costurile de producţie vor fi mai mari, fapt ce va afecta preţul vinului. În 2011, preţul mediu de achiziţie a strugurilor a fost de 1,36 lei/kilogram, dar vorbim despre un an în care România a avut o recoltă bogată. În 2012, preţul va ajune la 1,54 lei/kilogram. „Din informaţiile pe care le avem, şi ţările mari producătoare de vin ca Spania, Franţa sau Italia, au avut un an prost şi s-au confruntat cu o diminuare a producţiei. De exemplu, în Franţa producţia a scăzut cu 20%. Acest lucru înseamnă că preţul de achiziţie pentru vinul vărsat provenit din aceste ţări va creşte, ceea ce va determina, automat, şi o majorare a preţului de raft şi în România”, a precizat directorul general al PNVV. Există şi o parte bună, în sensul că, deşi producţia este scăzută comparativ cu 2011, vinul va fi de calitate. Potrivit datelor Ministerului Agriculturii, anul trecut, principalele ţări din care am importat au fost Spania (61627,1 tone), Italia (13603,4 tone), Bulgaria (5550,4 tone), Republica Moldova (3190,6 tone) şi Germania (2126,9 tone). Exporturile vor scădea semnificativ, ceea ce va afecta promovarea României ca brand viticol.