Reprezentanţii Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare (ANRSC) au anunţat că preţul de referinţă al gigacaloriei va creşte cu 10% în această iarnă. Documentaţia realizată de ANRSC a primit deja aprobarea Ministerului Administraţiei şi Internelor, urmând să ajungă pe masa autorităţilor locale la începutul săptămânii viitoare. În funcţie de oraş, se va calcula preţul gigacaloriei, care nu poate, însă, să fie mai mic decât preţul de referinţă stabilit de ANRSC. În documentaţia realizată, principalele motive invocate pentru a argumenta creşterea preţului gigacaloriei sunt scăderea consumului pe anul acesta şi creşterea TVA. „După reducerea salariilor, a indemnizaţiilor persoanelor cu handicap şi a disponibilizărilor în lanţ, această măsură urmează linia politicii actualului Guvern. Anunţul ANRSC trebuie coroborat cu bugetul pe 2011, potrivit căruia au fost reduse subvenţiile pentru încălzire. Aceste decizii vor face ca povara populaţiei la plata căldurii să fie mai mare de 10%”, a declarat viceprimarul Constanţei Decebal Făgădău. Potrivit reprezentanţilor ANRSC, majorarea preţului de referinţă a gigacaloriei va duce la creşterea cu 11% a facturilor la căldură, începând cu 1 ianuarie. „Acesta este măreţul plan de salvare a României conceput de Guvern, să scape de criză scăpând de noi, cetăţenii”, a adăugat Decebal Făgădău.