Liderii sindicali din agricultură au anunţat, când s-au început exporturile de grâu din acest an, că este o măsură dezastruoasă pentru piaţa internă a produselor de panificaţie, producţia autohtonă abia asigurând necesarul intern. Şi, în ciuda declaraţiilor ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Valeriu Tabără, preţul pâinii va creşte cu 15% din februarie 2011, din cauza importurilor de grâu. „Ce s-a scumpit deja este mai puţin decât trebuia să se scumpească, pentru că nu a vrut piaţa să se scumpească mai mult. Aşa că, după sărbători, preţul se va duce mai departe, aşa cum cere preţul grâului. Totul porneşte de la materia primă. Dacă noi vom fi nevoiţi să cumpărăm grâu din import, grâul va fi mai scump decât ce am vândut noi la export, grâu furajer. Şi, atunci, influenţele se vor vedea şi în preţul pâinii”, a declarat preşedintele Patronatului Român din Industria de Morărit, Panificaţie şi Produse Făinoase (ROMPAN), Aurel Popescu. Acesta a precizat că tendinţa de creştere a pieţei negre va continua, pentru că orice scumpire duce la micşorarea pieţei de panificaţie fiscalizate. Conform datelor ROMPAN, dintr-un consum lunar de 180.000 de tone de pâine la nivel naţional, piaţa fiscalizată acoperă doar 35%, restul fiind autoconsum şi piaţă neagră. Valoric, vânzările de pâine, incluzând piaţa neagră, sunt estimate la circa 1,3 miliarde de euro pe an. În plus, firmele de panificaţie îşi închid porţile pentru că lucrează de luni la rând în pierdere. \"Peste 90% dintre brutari lucrează fără profit şi unii chiar în pierdere. În ultimele patru luni, din circa 4.500 de firme de morărit şi panificaţie s-au închis aproximativ 700, adică peste 15%. Peste 3.500 de oameni din domeniu au intrat în şomaj\",a spus Popescu.