Finalul lui 2010 aduce un val de scumpiri ale alimentelor, prognozat de producătorii români de câteva luni. Creşterea de preţuri loveşte şi în consumatori şi în cei care au magazine, vânzările scăzând la jumătate. În angrouri, preţurile la cele mai multe produse alimentare s-au majorat deja. Un litru de ulei s-a scumpit în doar două săptămâni cu peste un leu. Făina, de la 1,70 lei, a crescut la 2,50 de lei. Cu 50 de bani s-au scumpit şi mălaiul, dar şi zahărul. Pâinea costă mai mult cu o treime. O pâine de 300 de grame se vinde cu 1,30 lei, iar înainte de 1 septembrie era un leu. De asemenea, fabricile de conserve au anunţat creşteri de preţuri de până la 15% în următoarele luni. Scumpiri vor fi şi pentru lactate, 8 procente, dar şi la carne, 15 procente.
DEPINDEM DE IMPORTURI. Preşedintele Federaţiei Naţionale a Producătorilor Agricoli din România (FNPAR), Viorel Matei, a spus că preţurile vor creşte până la finalul anului chiar şi cu 30%. “Noi nu mai avem producţie agricolă autohtonă, depinzând de importuri. Preţurile vor creşte şi cu 30%, din cauza importurilor şi a costurilor de producţie în creştere”, a spus Matei. Opinia sa este susţinută şi de preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Industria Alimentară, Dragoş Frumosu: \"Faptul că importăm şi faptul că la bursă au crescut preţurile la materia primă duc la scumpirea produselor pe care la facem în România”.
PERIOADA DE GRAŢIE A TRECUT. Între noul ministru al Agriculturii şi sindicate situaţia este deja tensionată. “Doar o redresare economică a domeniului agricol va rezolva problema, dar aceasta este improbabilă cu actualul ministru de profil. Din păcate, din cele 12 revendicări ale noastre care se puteau rezolva fără bani, nici una n-a fost soluţionată până acum, în cele 30 de zile pe care le-am acordat noului ministru. Pe 7 octombrie ne vom întâlni cu toţi liderii de sindicate să vedem ce vom face, pentru că vom muri cu toţii dacă nu se schimbă ceva”, a declarat Viorel Matei.