SE SUSPENDĂ CURSURILE în toate unitățile de învățământ preuniversitare

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
De luni,

SE SUSPENDĂ CURSURILE în toate unitățile de învățământ preuniversitare

Educație 25 Februarie 2018 / 14:07 6017 accesări

Luni, 26.02.2018, se suspendă cursurile în toate unitățile de învățământ preuniversitare, adică în grădinițe, școli, licee, din județul și municipiul Constanța.

COMUNICAT DE PRESĂ

Având în vedere atenționările meteorologice cod galben din perioada 25.02, ora 03,00 – 01.03, ora 10,00, fenomenul vizat fiind val de frig și cod portocaliu din perioada 26.02, ora 10,00 – 27.02, ora 14,00, fenomene vizate fiind intensificări susținute ale vântului, temporar ninsori puternic viscolite și vizibilitate scăzută, a fost convocată, astăzi, la sediul Instituțieii Prefectului, ședința Comitetului Județean pentru Situații de Urgență.

În cadrul ședinței s-a hotărât ca, începând de mâine, de la ora 10,00 să fie activat Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției care va funcționa la sediul ISU “Dobrogea”. Totodată, s-a decis suspendarea cursurilor în toate unitățile de învățământ preuniversitar din județul Constanța pentru ziua de luni, 26.02.2018. Tot în cursul zilei de luni, în urma analizării situației operative existente la nivelul județului, se va hotarâ necesitatea prelungirii suspendării și pentru zilele următoare.

Prefectul județului Constanța, domnul Ioan Albu le-a transmis membrilor CJSU să fie pregătiți cu forțe și mijloace pentru a interveni în mod operativ în eventualitatea producerii unor situații de urgență.

Reprezentanții Centrului Meteorologic Regional Dobrogea au precizat că din această noapte, de la ora 03,00 și până pe 27.02.2018, ora 20,00, se vor semnala cantități mari de zăpadă, de 30 de cm, izolat și peste, intensificări ale vântului de 90 km/h ce vor genera formarea de troiene, fapt care va conduce la blocarea drumurilor, iar vizibilitatea va scădea sub 50 m. În acest sens recomandăm participanților la trafic să evite pe cât posibil deplasarea cu autoturismele proprii. În cazul în care vor exista persoane care vor fi nevoite să se deplaseze cu autoturismul propriu, persoanele trebuie să dețină pături și să consume băuturi fierbinţi. Totodată, este foarte important să existe suficient combustibil care să asigure funcţionarea motorulului în situaţiile în care apar blocaje în trafIc sau la apariţia altor situaţii neprevăzute.

S-a hotărât transmiterea unei adrese la primării pentru a fi luate măsuri în vederea sprijinirii persoanelor neajutorate, a celor fără adăpost și a celor blocate în trafic. În acest sens se vor asigura condiții corespunzătoare de cazare, hrană și încălzire.

Reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Constanța și cei ai Regiei Autonome Judeţene de Drumuri și Poduri Constanţa au declarat că toate utilajele sunt pregătite să intervină. La nivelul ENEL, Transelectrica, Inspectoratului Județean de Jandarmi Constanța, Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Dobrogea” și Serviciului Județean de Ambulanță Constanța toate echipele de intervenție sunt pregătite să acționeze dacă situația o va impune.

Totodată, s-a cerut o comunicare rapidă și eficientă între toți membrii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Constanța.

CANCELARIA PREFECTULUI

Taguri articol


12