Se suspendă greva generală din Sănătate!?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Mâine Noi negocieri importante

Se suspendă greva generală din Sănătate!?

Eveniment 26 Noiembrie 2013 / 00:00 913 accesări

25 noiembrie - zi importantă pentru sistemul sanitar: declanşarea grevei de avertisment, premergătoare grevei generale, potrivit legislaţiei în vigoare. Sindicalişti ai Federaţiei “Sanitas” din întreaga ţară au întrerupt, ieri, activitatea timp de două ore, atrăgând atenţia, astfel, autorităţilor asupra problemelor semnalate tot mai des în ultima perioadă şi pentru care nu s-a găsit rezolvare. Şi la Constanţa, sindicaliştii “Sanitas” s-au alăturat protestului şi şi-au cerut drepturile. “Nu cerem nimic în plus. Pur şi simplu ne cerem drepturile. Nu vrem să ne îmbogăţim cu salariile primite. Înţelegem prea bine care este situaţia la nivelul întregii ţări, dar parcă Sănătatea a fost mereu lăsată ultima. Avem cel mai mic buget”, a spus un sindicalist. Un altul vrea ca actualii guvernanţi să facă totul pentru a opri exodul cadrelor medicale: “Este foarte grav ce se întâmplă în momentul de faţă, pentru că vom rămâne cu spitalele goale. Cine va mai acorda ajutor? Atunci vor vrea să dea banii meritaţi şi vor constata că nu vor avea cui”. “Treziţi-vă!”, este mesajul unui alt angajat în halat alb către actualii şefi ai Ministerului Sănătăţii (MS) şi ai Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS).

PESTE 3.100 DE SINDICALIŞTI CONSTĂNŢENI AU SPUS “DA” DECLANŞĂRII GREVEI GENERALE

Liderul de sindicat constănţean, Nicolae Manea, a declarat că angajaţii în halate albe au avut în vedere ca, pe perioada declanşării grevei de avertisment, niciun pacient să nu sufere. Mai mult decât atât, cele două sanatorii din judeţ, Sanatoriul Balnear şi de Recuperare Techirghiol şi Sanatoriul Balnear Mangalia, au stabilit greva între orele 12.00 şi 14.00, şi nu între 8.00 şi 10.00, aşa cum a fost în întreaga ţară, astfel încât bolnavii care aveau programate unele proceduri de dimineaţă să nu aştepte terminarea celor două ore de grevă. “Niciun angajat nu a vrut să facă rău vreunui bolnav. Pacienţii au fost respectaţi. Toate urgenţele au fost preluate”, a asigurat Manea.

MIERCURI AR PUTEA FI ZI DECISIVĂ ÎN SĂNĂTATE Miercuri, după şedinţa de Guvern, ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, va lua parte la noi negocieri cu sindicaliştii din Sănătate. “Este o convocare a Federaţiei la Ministerul Sănătăţii. Discuţiile vor fi pe două direcţii, respectiv cea legată de Contractul Colectiv de Muncă şi cea legată de Conflictul de muncă. La ultima voi lua şi eu parte”, a declarat Manea. În cazul în care, în urma discuţiilor, vor fi găsite soluţii de comun acord, există posibilitatea ca anunţata grevă generală din 28 noiembrie să fie suspendată, a adăugat Manea. “Noi dorim să găsim soluţiile convenabile pentru ambele părţi, fără discuţie. Vrem ca Sănătatea să se îndrepte spre drumul cel bun, de această dată”, a spus liderul “Sanitas” Constanţa. De altfel, şi ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, este optimist: “Eu cred în înţelepciune, în raţiune, în bun simţ, pentru că altfel n-am sta de vorbă. Am convingerea că, în următoarele zile, toate aceste aşa-zise neconcordanţe, necorelări, aşa-zise lucruri care nu sunt în regulă îşi vor găsi o soluţie”. Reamintim că oficiali ai Comitetului Permanent al Medicilor Europeni (CPME), reuniţi zilele trecute la Bucureşti, susţin acţiunile cadrelor medicale din România. Preşedintele CPME, dr. Katrin Fjekdsted, atrăgea atenţia că, dacă nu se găseşte o soluţie de comun acord, vor pleca medicii, asistentele, iar în final, chiar şi pacienţii.

“Nu putem, peste noapte, să rezolvăm ce nu s-a rezolvat în patru ani”

Pe de altă parte, ministrul Sănătăţii consideră că în sistemul sanitar nu poate fi rezolvat, “peste noapte”, ce nu s-a rezolvat în patru ani. “E păcat că unii pacienţi au suferit astăzi (n.r. ieri). Acesta este lucrul cel mai important, dar în acelaşi timp este un lucru bun că nu au fost afectaţi foarte mulţi pacienţi, ceea ce cred că, una peste alta, este o dovadă de înţelepciune. La această manifestare, în general, participă asistenţii medicali, moaşele, infirmierele, pe bună dreptate, că au lefuri foarte mici”, a declarat Nicolăescu. Pe de altă parte, demnitarul îi înţelege pe sindicalişti, însă nu înţelege de ce nu au făcut grevă în 2010, atunci când lefurile au fost tăiate cu 25%. “Acum, când noi, în 2013, am reîntregit salariile, când inflaţia este mai mică, se face grevă. Dar cum s-au descurcat trei ani, 2010 - 2012, cu lefuri tăiate cu 25%? E greu, e greu de aşteptat. Eu cred că oamenii au dreptate şi că viaţa lor este foarte grea, se descurcă foarte greu, ştiu asta şi o înţeleg, dar nu putem, peste noapte, să rezolvăm ce nu s-a rezolvat în patru ani”, a spus Nicolăescu. Cât priveşte cererea din partea unor sindicalişti de a demisiona, demnitarul este de părere că aceia sunt demagogi.

Federaţia Sindicală „Ambulanţa“ nu vrea grevă!

Într-un comunicat înaintat MS, reprezentanţii Federaţiei Naţionale Sindicale „Ambulanţa“ au anunţat că nu vor intra în grevă! Şi dacă, totuşi, Coaliţia Profesioniştilor din Sănătate va declanşa greva generală, ei vor susţine revendicările doar dacă nu i se va cere demisia ministrului, pe motiv că nu acest lucru rezolvă problemele sistemului sanitar. Ei au anunţat că vor fi solidari cu cei care declanşează greva, astfel că vor afişa pe ambulanţe inscripţii cu “Grevă de solidaritate”, dar vor purta şi banderole albe. Totodată, la declanşarea grevei, toate ambulanţele vor folosi sistemul de avertizare luminos şi sonor timp de două minute. Dacă acţiunea se va desfăşura pe parcursul mai multor zile, ei vor relua procedura la fiecare schimb de tură. Preşedintele Federaţiei „Ambulanţa“, Gheorghe Chiş, roagă colegii să-i înţeleagă că nu pot lua parte la grevă, dar sunt solidari.

Potrivit MS

S-au făcut toate demersurile

“MS a făcut toate demersurile şi tot ceea ce a intrat în sfera sa de atribuţii pentru a găsi soluţii la revendicările personalului medical. Negocierile pentru noul contract colectiv de muncă la nivel de sector au demarat încă de sâmbătă (23 noiembrie - n.r.), au continuat ieri cu toate confederaţiile îndreptăţite să participe la negocieri, conform legii, şi sunt îndeplinite premisele pentru ca greva generală a personalului medical să nu mai aibă loc”, se arată într-un comunicat al MS. De altfel, în informare se arată că reprezentanţii Federaţiei “Sanitas”, aflaţi ieri la discuţii, au declarat că vor propune suspendarea grevei. Pe lângă negocierea contractului colectiv de muncă la nivel de sector, MS şi reprezentanţii “Sanitas” au convenit asupra mai multor subiecte: găsirea unor soluţii pentru creşterea etapizată a veniturilor personalului medical în decursul anului 2014, modificarea unei Ordonanţe de Urgenţă pentru a permite plata suplimentară a zilelor de sâmbată şi duminică lucrate, susţinerea demersurilor pentru deblocarea a 1.200 posturi din sistemul sanitar. MS a reamintit sindicaliştilor că a fost rezolvată solicitarea de mărire a veniturilor rezidenţilor prin acordarea unei burse neimpozabile de 670 lei, ceea ce pentru rezidenţii din anii I şi II ar însemna aproape dublarea veniturilor.

Angajaţii din Sănătate cer minimum 6% din PIB pentru Sănătate, o legislaţie care să garanteze independenţa profesională a celor care lucrează în sistemul public şi privat, o lege a salarizării specifică sistemului de sănătate, apărarea demnităţii şi renunţarea la denigrarea profesioniştilor de către autorităţi, organizarea unităţilor medicale cu paturi în sistem public pentru asigurarea unor servicii prompte şi de calitate pentru pacienţi, precum şi consultarea reală a Coaliţiei Profesioniştilor din Sănătate cu privire la orice măsură ce poate afecta funcţionarea sistemului de sănătate.



12