Leul s-a apreciat ieri în faţa euro, pe fondul sentimentului pozitiv din regiune, iar Banca Naţională a României (BNR) a afişat un curs de referinţă de 4,0735 lei/euro, un nou minim din martie 2010. Moneda naţională s-a întărit şi în faţa dolarului, referinţa coborând cu 1,64 bani, la 2,7862 lei/dolar, cea mai redusă cotaţie din ultimii trei ani şi patru luni. Un curs inferior, de 2,7040 lei/dolar, a fost publicat de BNR pe 18 decembrie 2008. Potrivit dealerilor, evoluţia leului a fost similară cu cea a valutelor din regiune, care au afişat câştiguri de până la 0,2% în faţa euro. „Deşi trecerea de acest nivel ar putea accelera aprecierea leului, nu credem că acest lucru se va întâmpla în perioada imediat următoare, deoarece participanţii la piaţă, abia întorşi după Paşte, sunt mai puţini activi ca de obicei”, spun economiştii de la ING Bank, care remarcă şi faptul că volumele transferate ieri pe piaţa interbancară din România au fost mai mari decât media din regiune.