A venit și ziua decontului pentru deputatul Sebastian Ghiță, care trebuia să plătească până luni o cauțiune-record de 13 milioane de euro impusă în dosarul în care este acuzat de dare de mită și şantaj. Prezent luni la sediul DNA Ploieşti, Ghiță a refuzat să răspundă dacă a plătit cauţiunea. Ulterior, s-a aflat că deputatul a depus în schimbul banilor garanţii mobiliare şi imobiliare, constând în activele unei firme pe care o controlează. Surse apropiate anchetei au declarat că procurorii din Ploieşti urmează să decidă dacă admit garanţiile deputatului în contul cauţiunii de 13 milioane de euro pe care Sebastian Ghiţă trebuie să o achite. Inițial, parlamentarul avea termen până miercuri, 6 aprilie, pentru a achita cauţiunea, însă procurorii i-au admis cererea de prelungire a termenului până luni, 11 aprilie. Dacă procurorii nu vor acepta garanţiile mobiliare şi imobiliare, atunci DNA poate considera că Ghiță a încălcat măsura controlului judiciar și ar putea cere din nou arestarea deputatului. Nu mai puţin de șapte capete de acuzare au fost formulate de procurorii DNA în dosarul care-l vizează pe Ghiţă, printre care dare de mită și șantaj. În referatul procurorilor este descris un întreg mecanism prin care deputatul putea să numească sau să menţină în funcţii importante diverse persoane.