Se vrea ca Oltchim să fie 65% funcţional

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Speranţe pentru noiembrie

Se vrea ca Oltchim să fie 65% funcţional

Justiție 17 Octombrie 2012 / 00:00 334 accesări

Ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu, a declarat, ieri, că lichidarea din salariile restante de la Oltchim pe luna august ar putea fi plătite la finele săptămânii în curs. „Tot joi sau vineri sperăm să se reia activitatea parţial la combinat, cu electroliză, urmând ca de săptămâna viitoare să se reia activitatea la o capacitate de 60-65% la Oltchim, pe platforma din Râmnicu-Vâlcea. În paralel avem discuţii, tot spre sfârşitul săptămânii, la nivelul Comisiei Europene, legate de ajutorul de salvare. În funcţie de discuţiile de acolo, dacă sunt favorabile, putem să alocăm o sumă de bani pentru continuarea unui ciclu de producţie pentru întreaga lună şi de asemenea avem discuţii cu marile bănci creditoare astfel încât şi acestea să asigure jumătate din capitalul de lucru pentru finanţarea activităţii Otchim“, a declarat Chiţoiu. El a mai spus că speră ca până la sfârşitul lunii octombrie, prima jumătate a lunii noiembrie, activitatea la Oltchim să se desfăşoare la o capacitate de 65%. (I.H.)



12