Conform documentelor depuse la judecătorie, cei doi actori s-au împăcat. Astfel, un funcţionar al Curţii Superioare din localitatea californiană Marin a anulat, marţi, actele de divorţ. Sean Penn şi Robin Wright Penn au fost văzuţi împreună la un concert Eddie Vedder în San Francisco, iar această ieşire confirmă faptul că cei doi au reuşit să depăşească problemele din trecut şi încearcă să îşi salveze căsnicia. Sean Penn şi Robin Wright Penn sînt căsătoriţi de 11 ani şi au doi băieţi, Hopper Jack, de 14 ani şi Dylan Frances, de 17 ani. Au existat şi în trecut zvonuri despre iminenta destrămare a cuplului, dar cel mai aproape de divorţ s-au aflat de la începutul acestui an. Pe 7 decembrie, Sean Penn, în vîrstă de 47 de ani, a intentat acţiunea de divorţ, dar cererea lui a fost respinsă. Trei zile mai tîrziu, Robin Wright Penn, cu cinci ani mai tînără, a depus şi ea o cerere de divorţ, iar prima înfăţişare era programată pentru data de 21 aprilie. Sean Penn are acum chiar toate motivele să se simtă împlinit. Filmul ”Into the Wild”, a şaptea sa experienţă regizorală, a fost primit foarte bine de critici, fiind nominalizat la două premii Oscar. Eddie Vedder semnează coloana sonoră a filmului care poate fi vizionat acum şi pe marile ecrane din România.
O altă vedetă ocupată în ultima vreme să dezmintă informaţiile despre iminentul său divorţ este şi Gwyneth Paltrow. Actriţa a participat săptămîna aceasta la Gala Băncii de Mîncare, o organizaţie non-profit care primeşte donaţii în mîncare şi ajută oamenii din zonele defavorizate al globului şi la o strîngere de fonduri în beneficiul femeilor care suferă de cancer mamar. Deşi soţul său, solistul formaţiei Coldplay, Chris Martin, nu i-a fost alături, actriţa de 35 de ani a negat că între ei ar fi apărut tensiuni. ”Nu ne veţi auzi niciodată vorbind unul despre celălalt în presă. Nu vrem să fim un cuplu de acest gen”, a ţinut să precizeze actriţa, care a completat: ”Mă simt împlinită acum că am o familie. Eram mereu în căutarea unui sprijin şi mă simţeam singură. Acum mă simt mult mai bine”. Gwyneth Paltrow a ridiculizat zvonurile despre divorţul său!