Sean ”Diddy” Combs are statuie de ceară

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Sean ”Diddy” Combs are statuie de ceară

Monden 18 Decembrie 2009 / 00:00 366 accesări

Rapper-ul Sean ”Diddy” Combs, cunoscut publicului şi sub numele de P. Diddy sau Puff Daddy, are o copie de ceară la muzeul Madame Tussauds din New York. Artistul a fost cel care a dezvelit statuia de ceară, în cadrul unei ceremonii. Sean ”Diddy” Combs a fost onorat de propunerea celor de la muzeul Madame Tussauds. Întrebat dacă i se pare că exponatul seamănă cu originalul, artistul a replicat: ”Da, clar. Am fost puţin înspăimântat, într-un mod bun. Este ca şi cum te uiţi la tine însuţi şi este grozav”.

Rapper-ul a fost atât de încântat de proiect, încât a făcut tot posibilul ca acesta să fie un succes. A petrecut mai bine de o oră cu artiştii de la muzeu, veniţi de la Londra la Los Angeles, pentru a pune la punct toate detaliile. Specialiştii au făcut sute de măsurători şi l-au fotografiat pe Sean Combs, pentru ca statuia să îi semene perfect. Iar rapper-ul, un adevărat perfecţionist, a fost foarte cooperant. A stabilit chiar şi o întâlnire între frizerul lui şi artişti, pentru ca tunsoarea copiei să fie aidoma cu cea pe care o are în realitate. Şi-a donat chiar şi smochingul preferat. ”Este un costum foarte elegant. Este unul dintre preferatele mele. Îmi place mult să mă îmbrac în smoching şi mi-a fost greu să renunţ la acesta, pentru că pentru mine este o tradiţie să mă îmbrac cu aşa ceva când merg la Monte Carlo sau în sudul Franţei, când merg la cazinouri. Acum trebuie să-mi găsesc un smoching nou pentru cazinouri”, a declarat artistul.

La eveniment a participat şi familia starului: mama, Justin, unul dintre fiii săi, sora sa şi nepotul artistului. Sean ”Diddy” Combs, unul dintre cei mai de succes artişti din lume, va lansa la anul un nou album, care se numeşte ”Last Train to Paris”.

Taguri articol


12