Chiar dacă a fost ploioasă, seara de sâmbătă a rămas, cu siguranţă, o amintire frumoasă pentru constănţenii care au ales să o petreacă la concertul formaţiei Bosquito din clubul Phoenix. Într-o locaţie plină cu tineri puşi pe distracţie, pentru a uita de ploaia de afară, membrii trupei Bosquito au susţinut o reprezentaţie de zile mari, în stilul energic al grupului, iar în prima parte a recitalului l-au avut ca invitat special pe îndrăgitul percuţionist Ovidiu Lipan „Ţăndărică”.
S-a dansat „cu poftă” până la miezul nopţii, iar liderul grupului Bosquito, Radu Almăşan, a fost intens ovaţionat de către petrecăreţi, care au cerut şi au primit un bis... consistent, cu cele mai cunoscute piese ale formaţiei, precum „Hopa hopa”, „Pepita”, „Tobogan” sau „M-ai dat peste cap”.
Aprecieri şi aplauze a primit şi percuţionistul Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, un veteran al show-urilor live de calitate, care nu s-a dezis nici de această dată şi a oferit forţă recitalului, ridicând publicul în picioare.
Din această primăvară, cei de la Bosquito au început să susţină concerte avându-l ca invitat pe Ovidiu Lipan „Ţăndărică” la tobe, reuşind să creeze de fiecare dată o atmosferă live de senzaţie, iar show-ul de la Constanţa a fost cel de-al treilea din ultimele două luni, în această formulă. După cum a promis liderul trupei, Radu Almăşan, artiştii se vor întoarce la mare în aceeaşi componenţă „neobişnuită” cât de curând. „Le mulţumesc celor care şi-au „rupt” din timpul liber pentru a-l petrece împreună cu noi. Ne bucurăm că v-aţi simţit bine şi că aţi cântat împreună cu noi, mai ales domnişoarelor care au dansat mai tot timpul. Ne vom vedea cât de curând, cu tot cu... Ovidiu Lipan „Ţăndărică” şi vom petrece iar împreună”, a declarat liderul formaţiei Bosquito, Radu Almăşan.