Seară de teatru cu romantism şi „imperfecţiune”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
La Casa de Cultură

Seară de teatru cu romantism şi „imperfecţiune”

Cultură 30 Martie 2011 / 00:00 707 accesări

Constănţenii care, în această seară, aleg să meargă la teatru, la Casa de Cultură a Sindicatelor, vor afla că... „Nimeni nu-i perfect!”. Acest lucru îl spune Simon Williams, autorul comediei romantice care vorbeşte despre „imperfecţiune”, dar şi maestrul Radu Beligan, care „întăreşte” afirmaţia semnând regia spectacolului. Ultima comedie a lui „Mărţişor”, menită să revigoreze spiritele şi să aducă buna dispoziţie în rândul publicului, este programată, astăzi, de la ora 19.00.

Din distribuţia piesei fac parte actorii: Silviu Biriş - pe care publicul l-a văzut, recent, în „Schimb de soţii”, de Aurel Baranga, Ştefan Radof, Andreea Şofron, Rodica Ionescu, Florentina Tilea şi Andreea Maria Popescu. Decorul spectacolului este realizat de Puiu Antemir, iar costumele poartă amprenta creativă a Irinei Schrotter.

Cei care nu şi-au achiziţionat, încă, bilete mai au timp să-şi asigure un loc în sală. Preţul unui tichet este de 50 lei, la fel ca la premiera naţională, de la Palatul Copiilor din Bucureşti, iar pentru elevi, studenţi, şomeri şi pensionari, directorul Casei de Cultură, Gheorghe Ungureanu, a lansat oferta specială, deja consacrată, „doi pe un bilet”. Publicul constănţean a mai avut ocazia să aprecieze talentul regizoral al maestrului Radu Beligan în două comedii de mare succes, jucate, de fiecare dată, cu sala plină, la Casa de Cultură a Sindicatelor, „Străini în noapte”, de Eric Assous şi „Egoistul”, de Jean Anouilh, în care maestrul a avut şi rolul titular.

Taguri articol


12