Mezzosoprana Gabriela Dobre, iniţiatoarea proiectului educativ „Aproape totul despre şlagăr”, soprana Mihaela Ionescu, baritonul Marius Eftimie şi pianista Alla Bivol, alături de invitaţii lor, soprana Raluca Daraban, tenorul Bogdan Alexiuc şi baritonul Adrian Roşu, le-au pregătit melomanilor o seară specială. Capitolul al III-lea al „lecţiei” lirice „Aproape totul despre şlagăr” le va dezvălui iubitorilor muzicii clasice creaţia „senzaţionalului” compozitor Gioachino Rossini. Evenimentul, organizat sub egida Uniunii de Creaţie Interpretativă a Muzicienilor din România, cu sprijinul Centrului Cultural Judeţean „Teodor T. Burada”, este programat, astăzi, de la ora 18.00, la Muzeul de Artă, iar intrarea este liberă. În program sunt incluse arii din creaţiile apreciatului compozitor: „Coţofana hoaţă”, „Wilhelm Tell”, „Semiramide”, „Bărbierul din Sevilla”, „Asediul Corintului”, „Cenuşăreasa”, „Otello” şi „Regata veneţiană”.
Proiectul „Aproape totul despre şlagăr”, gândit ca o lecţie de cultură muzicală oferită publicului larg, a debutat în luna octombrie, cu „şlagăre” celebre din repertoriul clasic şi modern - francez, mexican, cubanez, englez şi rusesc. „Capitolul al II-lea” al ineditei provocări a fost dedicat, în ianuarie, marelui compozitor italian Giuseppe Verdi, de la a cărui trecere în nemurire s-au împlinit, anul acesta, 110 ani.