Seară lirică, la Muzeul de Artă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Seară lirică, la Muzeul de Artă

Cultură 22 Iunie 2010 / 00:00 517 accesări

Uniunea de Creaţie Interpretativă a Muzicienilor din România şi Universitatea Populară Constanţa le-au pregătit melomanilor, mâine, de la ora 18.00, la Muzeul de Artă, o seară în compania muzei Eutherpa. Protagoniştii evenimentului muzical sunt tenorul Răzvan Săraru şi pianista Silvia Ţigmeanu, director al Universităţii Populare.

Din programul serii lirice fac parte lucrări semnate de compozitorii: George Enescu, Gabriel Fauré, Vincenzo Bellini, Pietro Mascagani, Frédéric Chopin, Georges Bizet, Jules Massenat, Gaetano Donizetti şi Paolo Tosti.

Tenor solist la Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski”, Răzvan Săraru, originar din Galaţi, este licenţiat al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti. Tânărul tenor de 27 de ani a debutat pe scena Teatrului „Oleg Danovski”, în calitate de solist, în urmă cu trei ani, în cadrul Festivalului Internaţional al Muzicii şi Dansului, cu rolul Rodolfo din opera „Boema”, de Puccini.

Pianista Silvia Ţigmeanu este licenţiată a Conservatorului de Muzică „George Enescu” din Iaşi. De numele apreciatei pianiste constănţene se leagă importante cariere solistice ale multor cântăreţi ce au devenit nume de referinţă pe marile scene din ţară şi străinătate: Scala, Covent Garden, Strassbourg, Toulouse, Paris, Santiago de Chile sau Madrid.



12