Sebastian Ghiță: „Mi-au pus sechestru pe bunurile imobile și pe conturi”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Sebastian Ghiță: „Mi-au pus sechestru pe bunurile imobile și pe conturi”

Politică 28 Aprilie 2015 / 10:43 178 accesări

Deputatul Sebastian Ghiță a declarat, astăzi, la ieșirea de la DNA Ploiești, unde a stat câteva zeci de minute, că procurorii i-au pus sechestru pe bunurile imobile și pe conturi, parlamentarul spunând că nu se consideră vinovat în dosarul în care este acuzat de favorizare de grup infracțional. Sebastian Ghiță a afirmat, la ieșirea din sediul DNA Ploiești, că procurorii l-au înștiințat că au instituit sechestru pe bunurile sale imobile și pe conturi până la concurența sumei de aproximativ două milioane de euro, cât este calculat prejudiciul în dosarul în care este cercetat. Ghiță a spus că nu se consideră vinovat în acest dosar și că nu îl cunoștea pe Iulian Herțanu la momentul la care firma acestuia a încheiat contract cu autoritățile din Prahova, contractul pe fonduri europene pentru extinderea rețelei de canalizare din orașul Comarnic. În acest context, parlamentarul de Prahova a precizat că l-a cunoscut pe cumnatul premierului Victor Ponta la aproximativ un an de la încheierea contractului cu Hidro Prahova. Întrebat dacă ia în calcul demisia din Parlament, el a răspuns negativ. ”Nu mă consider vinovat. Acest lucru îl poate stabili doar un judecător. În momnentul în care un judecător va stabili că am o vinovăție, voi lua în calcul o astfel de măsură”, a spus Ghiță. De asemenea, întrebat dacă îi este teamă că va ajunge după gratii, el a spus că fapta de care este acuzat nu se pedepsește cu ”o măsură atât de dură”. ”Fapta nu e una care reclamă o măsură atât de dură. Legea nu prevede o pedeapsă atât de mare pentru presupusa faptă a mea și de aceea nu sunt preocupat de această chestiune (posibilitatea de a fi condamnat la închisoare cu executare - n.r.)”, a spus Ghiță. El a mai spus că are încredere că procurorii ”vor vedea exact cum au stat lucrurile în județul Prahova”.

Taguri articol


12