Sebastian Ghiță rămâne sub control judiciar

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Sebastian Ghiță rămâne sub control judiciar

Eveniment 25 Februarie 2015 / 11:05 187 accesări

Deputatul Sebastian Ghiță rămâne sub control judiciar după ce Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) i-a respins astăzi ca nefondată plângerea făcută față de măsura dispusă de procurorii DNA. El s-a prezentat ieri, la Instanța Supremă, pentru a participa la procesul în care a contestat măsura controlului judiciar dispusă în dosarul în care este cercetat și Iulian Herțanu, cumnatul premierului Victor Ponta. Procurorii DNA Ploiești au dispus săptămâna trecută începerea urmăririi penale sub control judiciar față de Sebastian Ghiță și deputatul Vlad Cosma sub aspectul săvârșirii infracțiunii de sprijinire a unui grup infracțional organizat, iar față de președintele CJ Prahova, Mircea Cosma, pentru săvârșirea infracțiunii de sprijinire a unui grup infracțional organizat și pentru folosirea influenței sau autorității în scopul obținerii, pentru sine sau pentru alții, de bani, bunuri sau foloase necuvenite. În același dosar, Iulian Herțanu și omul de afaceri Vladimir Răzvan Ciorbă au fost arestați preventiv.



12