REINTERPRETAREA LEGII FUNDAMENTALE Pedeliştii, în frunte cu “tătuca” Băsescu, îşi exprimă în fiecare zi dispreţul pentru Constituţie şi democraţie. Obsesia rămânerii la putere îi face pe portocalii să atace cu înverşunare Opoziţia, în criză de alte soluţii. Prin anunţul potrivit ...
Una dintre primele găselniţe post-revoluţionare a fost handicapul: dacă pe vremea lui Ceauşescu lucrurile erau foarte stricte, medicii neavând curaj să diagnosticheze handicapul decât în cazurile mai mult decât evidente, de teama “cercetărilor” Securităţii, după aceea a bătut un vânt de ...
Ministrul Muncii, Sebastian Lăzăroiu, mai are doi fraţi. Cel mai mic dintre ei este pasionat de fotografie, iar printre „victimele” lui se numără nimeni alta decât Mihaela Rădulescu. Celălalt frate al demnitarului este inginer şi lucrează la stat. Mezinul familiei Lăzăroiu, Gusty, aşa cum îi ...
După o profundă meditaţie, ce a durat probabil câteva zile, ministrul Muncii, Sebastian Lăzăroiu, a ajuns la o concluzie. Şi anume, el susţine că majorarea salariilor anul acesta, la fel ca şi indexarea pensiilor anticipate, ar fi o prostie şi că prioritare pentru guvernanţi sunt acum investiţiile ...
Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale (MMFPS) intenţionează să modifice legislaţia referitoare la evaluarea persoanelor cu handicap pentru a putea urmări mai uşor cazurile de fraudă şi pentru a exista un control mai bun al situaţiilor în care legea este încălcată. Potrivit datelor MMFPS ...
Ministrul Muncii, Sebastian Lăzăroiu, a declarat că, în urma unei evaluări realizate în regiunea de vest a ţării, s-au descoperit nereguli grave şi situaţii în care gradul de handicap a fost acordat pe criterii sociale, nu medicale. „Peste 90% dintre persoanele cu handicap din judeţul Hunedoara, de ...
Federaţia Naţională a Sindicatelor Pensionarilor (FNSP) din România susţine măsura Coşul solidarităţii cu pensionarii (măsură de altfel iniţiată cu ani buni în urmă de Guvernul Năstase), dar consideră că trebuie dublată şi de indexarea, de la 1 septembrie, a pensiilor, cel puţin cu rata ...
LIBERTĂŢI RESTRÂNSE PENTRU ROMÂNI Unul dintre subiectele importante din ultimele zile a fost reintroducerea permiselor de muncă pentru români în Spania. Au existat promisiuni ale noului ministru al Muncii, fostul consilier prezidenţial Sebastian Lăzăroiu, că situaţia va fi rezolvată, negociată şi ...
Ministrul Muncii, Sebastian Lăzăroiu, a afirmat, sâmbătă, că, din studiile pe care le cunoaşte, PDL se află în jurul cifrei de 20% din preferinţele electoratului şi stagnează. În opinia lui, „PDL nu stă foarte rău. Să ai 20% - au fost la 15% în toamna anului trecut - să recuperezi cinci ...
Legea-cadru a asistenţei sociale va antrena modificări în alte 20 de legi, susţine ministrul Muncii, Sebastian Lăzăroiu, adăugând că această lege ar trebui să fie votată în Parlament până la finele lui septembrie. Potrivit lui Lăzăroiu, prin această lege se încearcă reducerea dependenţei de ...
Spania nu ne vrea, dar noi ne cerem drepturile, cam aşa s-ar putea traduce lupta surdă dintre oficialităţile iberice, care încearcă cu greu să păstreze un calm european, şi românii care au invadat Spania. În acest context, ministrul Muncii, Sebastian Lăzăroiu, a declarat, ieri, la Madrid, că s-a decis ...
După cinci zile consecutive, m-am săturat să scriu tot despre cazul de la Deta, chiar dacă el nu este nici pe departe încheiat! M-am hotărât \"să schimb foaia\", pentru că au rămas destule subiecte la ordinea zilei încă necomentate suficient de presă. Este şi cazul masacrului din Norvegia, de pildă ...
TICHIE DE MĂRGĂRITAR Liderul UNPR Marian Sârbu este preferat de cititorii unui portal de ştiri pentru a prelua şefia unui nou minister, cel a Fondurilor Europene, după cum reiese dintr-un sondaj online efectuat recent. Sondajul s-a desfăşurat în perioada 20.07.2011 - 27.07.2011 şi la el au participat 3.308 ...
Potrivit ministrului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, Sebastian Lăzăroiu, delegaţia Fondului Monetar Internaţional (FMI) a recomandat, ieri, o schemă cât mai simplă a ajutoarelor pentru încălzire şi eliminarea birocraţiei din acest segment. Totodată a informat că au existat precizări din partea ...
Filosoful de la Ministerul Muncii, Sebastian Lăzăroiu, a declarat, ieri, că susţine \"orice iniţiativă pentru persoanele care au nevoie cu adevărat de un ajutor, dar care să aibă un impact bugetar minim\". Afirmaţiile ministrului sunt făcute pe fondul dezbaterilor purtate în prezent în coaliţia de ...
Spania nu a făcut nicio notificare oficială la CE privind restricţionarea accesului românilor pe piaţa muncii, fiind vorba doar de o intenţie, iar o astfel de decizie ar trebui fundamentată ca urmare a unor schimbări radicale pe piaţa muncii, a declarat, ieri, purtătorul de cuvânt al MMFPS. \"Precizăm, din ...