Lozurile cu cîştiguri în lei vechi emise de Loteria Naţională, care au fost retrase de pe piaţă în urma denominării monedei naţionale, vor fi repuse în vînzare pentru că, susţine ministrul Finanţelor Publice, Sebastian Vlădescu, "este păcat să fie distruse". "Lozurile vor fi reintroduse în vînzare ...
Deputatul PC Andrian Mihei a reacţionat faţă de atitudinea ministrului Mediului, Sulfina Barbu, de a bloca, din nou, realizarea şoselei de coastă, proiect iniţiat de primarul Constanţei, Radu Mazăre. Mihei consideră că, după ce, iniţial, a refuzat să acorde avizul de mediu pentru proiectul constănţean ...
Prezenţa ministrului Afacerilor Externe, Mihai Răzvan Ungureanu, la ultima zi a Cursurilor de Vară a Tineretului Naţional Liberal (TNL) de la Constanţa a fost marcată de ghinioane. În primă fază, locul său în cadrul programului a fost luat de Stelian Tănase, Ungureanu fiind nevoit să aştepte mai bine de ...
Contribuţiile la asigurări sociale vor fi reduse cu 2 puncte procentuale începînd de anul viitor, diminuare luată în calcul în proiectul de buget pentru 2007. "Cotele pentru asigurări sociale vor fi reduse cu două puncte procentuale, faţă de 47,5% cît reprezintă acum. Sîntem în discuţii cu Ministerul ...
Preşedintele executiv al organizaţiei municipale Constanţa a PD, consilierul local Dănuţ Moisoiu, a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă, că, la viitoarele alegeri, indiferent dacă sînt anticipate sau nu, Partidul Democrat trebuie să participe singur. "Cred că a venit vremea ca fiecare să meargă ...
Banca ungară OTP a depus, luni, oferta angajantă pentru preluarea unui pachet de 69,9% din acţiunile Casei de Economii şi Consemnaţiuni (CEC), ultima mare bancă de stat scoasă la privatizare de autorităţile române. Aceasta este penultima etapă a procesului de privatizare. Oferta angajantă a fost ...
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) pregăteşte un proiect de act normativ pentru a elimina "portiţele" legale utilizate de unii agenţi economici plătitori de accize în domeniile alcoolului şi uleiurilor minerale pentru a frauda bugetul de stat. Preşedintele ANAF, Sebastian Bodu, afirmă ...
Secretarul de stat în Ministerul Integrării Europene, Leonard Orban, este de părere că "este foarte important ca, de la momentul aderării, România să îndeplinească toate angajamentele pe care şi le-a asumat prin Tratatul de aderare şi să evite sub orice formă încălcarea prevederilor Tratatului Uniunii ...
În ultima vreme, tot mai mulţi liberali au ridicat vocea în partid şi l-au criticat pe preşedintele partidului. Mulţi cred că partidul fierbe ca o oală sub presiune şi că, în curînd, va sări în aer. De cealaltă parte, Tăriceanu îşi vede de drumul lui. Ce vor pînă la urmă liberalii? Un lucru e ...
Aprobarea Codului Fiscal a stat, ieri, sub semnul întrebării. După o zi de plină de emoţii pentru Coaliţie, Codul Fiscal a fost aprobat de Camera Deputaţilor. Lupta a fost strînsă, ţinînd cont că au fost 82 de voturi "împotrivă" şi 92 "pentru" şi nu a fost lipsită nici de momente tensionate. Partidele ...
Premierul Tăriceanu a ţinut să-i dea replica lui Băsescu, la cîteva ore după terminarea şedinţei CSAT. Preşedintele PNL, premierul Călin Popescu Tăriceanu, şi-a susţinut în continuare poziţia deja cunoscută, practic, cu aceleaşi argumente. Liderul PNL a afirmat că, prin decizia luată în cadrul ...
Vicepreşedintele PC, deputatul Nicolae Popa, a declarat ieri că a solicitat Ministerului de Finanţe, printr-o adresă, revizuirea formulelor de calcul ale bugetelor locale, plecîndu-se de la realităţile concrete că aceste primării nu vor încasa nici 50 la sută din impozitele şi taxele planificate. Popa a ...
Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a afirmat, ieri după-amiază, că actualul Executiv nu mai are mult de trăit: “Ne îndreptăm cu paşi repezi spre destrămarea Coaliţiei, iar peste cîteva zile, vom avea un Guvern minoritar. Acesta va rezista pînă la aderarea în UE, iar altă soluţie decît ...
Preşedintele PSD Mircea Geoană a declarat, ieri, la o întîlnire regională de partid, că alegerile anticipate sînt inevitabile în perioada următoare şi că nu vede actuala Coaliţie guvernamentală rezistînd în aceeaşi componenţă mai mult decît cîteva zile. El consideră că, în condiţiile în care ...
Procedura de eliberare a certificatului de atestare fiscală pentru persoane fizice şi juridice, a certificatului de obligaţii bugetare, precum şi a modelului şi conţinutului acestora a fost modificată printr-un ordin al ministrului de Finanţe, Sebastian Vlădescu. Astfel, certificatele de atestare fiscală ...
Profesorii ameninţă cu reluarea conflictului de muncă şi au început să strîngă deja semnături pentru declanşarea protestelor. Decizia vine ca urmare a faptului că Guvernul "a uitat" de prevederile acordului încheiat cu organizaţiile sindicale pentru stoparea grevei generale din toamna anului trecut. În ...