Un rezervor al navetei spaţiale Columbia, care s-a dezintegrat la reintrarea în atmosfera terestră, în anul 2003, a fost descoperit în statul Texas, din cauza secetei ce afectează sudul SUA, ce a cauzat scăderea nivelului apei unui lac. Obiectul sferic descoperit în lacul Nacogdoches, la nord de oraşul Houston, este unul din cele 18 rezervoare ale navetei Columbia. Poliţia locală a trimis o serie de fotografii inginerilor de la Centrul Spaţial Kennedy din Florida, care au confirmat foarte repede că este vorba despre un rezervor al navetei Columbia. Alte rezervoare ale navetei au fost deja găsite în ultimii ani.
Naveta s-a dezintegrat în momentul în care a reintrat în atmosfera terestră, în anul 2003, după o misiune în spaţiu, provocând moartea celor şapte membri ai echipajului şi lăsând în urmă numeroase fragmente, răspândite pe o suprafaţă de câteva sute de kilometri. Specialiştii au ajuns ulterior la concluzia că accidentul a fost provocat de un scut termic avariat de o bucată de spumă izolantă, ce s-a desprins la puţin timp după decolare. Purtătorul de cuvânt la NASA, Lisa Malone, a precizat cu această ocazie faptul că aproape 40% din corpul navetei a fost descoperit iar multe fragmente sunt recuperate cu regularitate, fiind descoperite în statele Louisiana şi Texas.
Rezervorul descoperit în lacul Nacogdoches va ajunge la Centrul Spaţial Kennedy, după ce va fi găsit un mijloc de a-l recupera, deoarece acesta se află într-o zonă mlăştinoasă, unde accesul automobilelor este extrem de dificil. Programul navetelor spaţiale americane, care a durat trei decenii, s-a încheiat în luna iulie, odată cu ultimul zbor al navetei Atlantis către Staţia Spaţială Internaţională. Navetele Atlantis, Endeavour, Discovery şi Enterprise vor fi expuse în patru muzee americane. La fel ca naveta Columbia, naveta americană Challenger a explodat în anul 1986, cu şapte astronauţi la bord.