Chiar dacă recolta agricolă a depăşit toate aşteptările în această vară, seceta severă din ultimii ani a scăzut considerabil producţia de furaje. După ce în 2007 calamitarea culturilor agricole a dus la o explozie a preţurilor la stocurile de hrană pentru animale, reducerea producţiei obligă crescătorii să micşoreze efectivele de animale. Prima consecinţă a fost reprezentată de reducerea producţiei de carne în prima jumătate a acestui an, fapt care a încetinit şi avansul agriculturii per ansamblu. Preşedintele Institutului Naţional de Statistică (INS), Vergil Voineagu, a declarat că din cele trei componente principale ale producţiei agricole, doar una - cea vegetală - a înregistrat o creştere, de 18,8%, ca urmare a condiţiilor meteorologice favorabile, în timp ce producţia animală (carne, ouă) a scăzut cu 1%. “Lipsa furajelor, ca urmare a recoltei slabe din 2007, a dus la scăderea efectivelor de animale”, a declarat Voineagu. Totuşi, pe ansamblul sectorului agricol, valoarea adăugată a crescut cu 2,6%, ca urmare a evoluţiei bune a producţiei vegetale, care are o pondere de aproape două treimi (63,2%) în producţia agricolă a primului semestru. Declinul semnificativ al serviciilor agricole a afectat mai puţin sectorul pe ansamblu, ca urmare a ponderii reduse - de 2% - în producţia totală. Voineagu a menţionat însă că recoltarea masivă a început abia la sfîrşitul primului semestru, ceea ce indică o contribuţie mai mare la produsul intern brut (PIB) din al treilea trimestru. De altfel, şeful INS a prezentat primele estimări ale producţiei din acest an, furnizate de Ministerul Agriculturii, care arată o producţie de grîu şi secară de 7,75 milioane tone, similară celei din anii cu producţii bune din acest deceniu: 2001 (7,78 milioane tone), 2004 (7,97 milioane tone) şi 2005 (7,48 milioane tone). Datele indică o creştere a randamentului la hectar pînă la un nivel nemaiatins în ultimul deceniu, de circa 3.500 kilograme/ha - similar celor atinse în Ţările Baltice, Polonia sau Spania - pe fondul reducerii suprafeţelor cultivate cu grîu şi secară în favoarea culturilor de plante tehnice. “În 2008, se remarcă orientarea cultivatorilor spre plantele tehnice, cum ar fi rapiţa sau orzoaica”, a mai arătat Voineagu.