Tânăra care joi seară a căzut în gol de la etajul II al unui bloc se află internată în stare gravă la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, la Secţia de Terapie Intensivă, fiind ventilată mecanic. Medicii sunt rezervaţi în privinţa şanselor ei de supravieţuire. Tânăra de 21 de ani este din localitatea constănţeană Medgidia şi locuia de două săptămâni, cu chirie, într-un bloc de pe Şoseaua Mangaliei, din Constanţa. Potrivit anchetatorilor, prietenul acesteia, de 21 de ani, a declarat că nu se afla acasă în momentul incidentului. El le-a povestit poliţiştilor că a plecat de acasă să îşi caute un loc de muncă şi a întrebat-o pe prietena lui dacă vrea să îl însoţească. Pentru că tânăra a refuzat şi a spus că o să stea acasă şi pentru că cei doi nu aveau decât o singură cheie, băiatul a încuiat-o în casă şi a plecat. Din motive numai de ea ştiute, după un timp, tânăra a vrut să iasă din apartament, dar cum uşa era încuiată, şi-a improvizat o frânghie din cearşafuri, pe care a încercat să coboare. Din nefericire, cearşafurile au cedat şi ea s-a prăbuşit pe asfalt, rănindu-se la cap.
SUSPICIUNI Câţiva locatari ai blocului care erau afară şi au fost martori la accident au sunat imediat la 112, iar la adresa respectivă au ajuns un echipaj de poliţie şi ambulanţa. Victima a fost transportată la spital, starea ei fiind gravă. Vecinii consideră că gestul tinerei de a coborî pe cerşafuri de la etajul doi a fost unul disperat şi bănuiesc că la mijloc e ceva necurat. „Mă gândesc că poate a fost sechestrată în casă şi a vrut să coboare, pentru că am văzut nişte cearşafuri făcute frânghie, legate de balcon. Eu nici nu ştiam că apartamentul acela e închiriat, credeam că nu locuieşte nimeni acolo”, a declarat un vecin. Oamenii legii au deschis o anchetă în acest caz şi aşteaptă ca victima să îşi revină pentru a afla de la ea cum s-au petrecut lucrurile.