O tânără în vârstă de 20 de ani, din Sibiu, a sărit de la etajul doi al unui bloc din oraşul Mangalia, unde fusese sechestrată de mai mulţi indivizi care aveau de gând să o trimită în Germania, pentru a o exploata sexual. Elena Cristina O. povesteşte că, pentru a supravieţui, este nevoită să se prostitueze. S-a mutat în urmă cu aproape doi ani în Constanţa şi a încercat să-şi găsească un loc de muncă. „Nu am reuşit să mă angajez, aşa că am ajuns să practic această meserie”, spune ea. Coşmarul ei a început atunci când un client a abordat-o pe bulevardul Aurel Vlaicu. „Mi-a făcut semn să vin spre maşină şi am răspuns. Abia când am urcat în autoturism am văzut că pe bancheta din spate se mai află doi bărbaţi. Maşina avea geamuri fumurii. Au plecat imediat de pe loc şi m-au lovit de mai multe ori cu pumnii ca să nu strig după ajutor. În cele din urmă am ajuns în Mangalia, în miezul nopţii. După ce m-au dat jos din maşină, m-au urcat cu forţa într-un apartament”, îşi aminteşte Elena Cristina O. Apoi, povesteşte tânăra, a fost vândută femeii în locuinţa căreia a fost sechestrată. „Trei zile am stat acolo. Am fost violată de mai mulţi inşi. Îmi dădeau să mănânc atunci când îşi aduceau aminte şi mă băteau din orice. Mi-au spus că mă vor duce într-un club din Germania unde mă voi prostitua”, a declarat Elena Cristina O. A reuşit să evadeze după trei zile. „Toţi cei aflaţi în casă dormeau. M-am furişat până la fereastră şi am sărit, de la etajul doi. În cădere am atins o copertină. Mi-am luxat glezna, dar am reuşit să fug”, povesteşte Elena Cristina O. După ce s-a îndepărtat, tânăra a sunat la 112 şi a cerut protecţia oamenilor legii. Poliţiştii din Mangalia au deschis o anchetă şi au descoperit că fata a fost sechestrată în apartamentul Danielei Memet, din Mangalia, cercetată în urmă cu doi ani pentru comiterea infracţiunii de trafic de persoane. Oamenii legii spun că pe numele suspectei s-a emis atunci o interdicţie de a părăsi localitatea, care este încă valabilă. Poliţiştii continuă ancheta pentru identificarea tuturor persoanelor implicate în reţea.