Sechestru de 4,7 milioane de euro pe averea Elenei Udrea

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Sechestru de 4,7 milioane de euro pe averea Elenei Udrea

Justiție 01 Octombrie 2018 / 17:10 769 accesări

Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au decis luni instituirea sechestrului pe toate bunurile deţinute de Elena Udrea, până la concurenţa sumei de 4,7 milioane de euro, în vederea confiscării speciale în dosarul Hidrolectrica, în care fostul ministru, care se află în Costa Rica, este trimisă în judecată de DNA pentru trafic de influenţă şi spălare a banilor, alături de Dan Andronic. Magistraţii Curţii de Apel au respins, luni, excepţiile formulate de Elena Udrea şi Dan Andronic şi au decis că poate începe judecarea pe fond a dosarului. De asemenea, Curtea de Apel a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile, prezente şi viitoare ale Elenei Udrea, până la concurenţa echivalentului în lei a sumei de 4.700.000 euro, în vederea confiscării speciale. Decizia poate fi contestată, iar Veronel Rădulescu, avocatul Elenei Udrea, spune că apărarea pregăteşte căile de atac.

Taguri articol


12