Sechestru pe bunurile suspecţilor şi ale soţiilor acestora

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Sentinţă fără precedent

Sechestru pe bunurile suspecţilor şi ale soţiilor acestora

Averea de trei milioane de euro a liderului unor carderi, confiscată
Justiție 17 Ianuarie 2014 / 00:00 1740 accesări

Sentinţă spectaculoasă şi fără precedent în România, emisă de judecătorii bucureşteni în procesul unor carderi conduşi de constănţeanul Gabriel Ciupercă şi de bucureşteanul Ion Murgui, zis „Hingheru”. Ieri, Tribunalul Bucureşti i-a condamnat pe cei doi lideri ai grupării la nouă ani de închisoare, respectiv opt ani de detenţie şi le-a confiscat averile adunate de-a lungul carierei infracţionale, inclusiv bunurile aflate pe numele soţiilor sau iubitelor lor. Potrivit deciziei judecătoreşti, Ciupercă a rămas fără suma de trei milioane de euro, dar şi fără mai multe imobile şi societăţi comerciale, toate din Constanţa, precum şi fără maşinile deţinute de el şi de soţia sa. Nici membrii grupării, în număr de zece, nu au scăpat de închisoare şi nici de confiscarea banilor proveniţi din fraudele electronice comise. Aceştia au primit pedepse cuprinse între doi ani şi şase luni şi şapte ani. Sentinţa nu este definitivă.

PERCHEZIŢIE CU BUCLUC Amintim că această grupare a fost destructurată de procurorii Direcţiei pentru Investigarea Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) în toamna anului 2006, în urma a peste 20 de descinderi la locuinţele suspecţilor. Potrivit anchetatorilor, reţeaua condusă de Murgui şi Ciupercă era formată din zeci de tineri din Constanţa şi Bucureşti, care au acţionat, în perioada februarie - iunie 2006, atât în România, cât şi în mai multe state din vestul Europei. Toţi sunt acuzaţi că au montat pe benzile magnetice ale unor instrumente de plată electronice diferite dispozitive şi echipamente, cu ajutorul cărora au colectat datele de identificare ale mai multor conturi bancare. Ulterior, membrii grupării au folosit informaţiile obţinute ilegal pentru clonarea unor carduri, cu care au retras de la bancomate sume uriaşe de bani. Anchetatori spun că suspecţii au făcut zeci de victime în România, Italia, Germania, Franţa, Canada şi Turcia. La una dintre percheziţii, mascaţii au greşit adresa şi au intrat într-un imobil vecin cu al familiei Ciupercă, reuşind să bage în sperieţi o familie nevinovată de pensionari.



12