Secretară de la Consulatul General al României la Strasbourg, trimisă în judecată

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Secretară de la Consulatul General al României la Strasbourg, trimisă în judecată

Eveniment 08 Iulie 2014 / 15:10 106 accesări

O secretară de la Consulatul General al României la Strasbourg a fost trimisă în judecată pentru delapidare, fiind acuzată că şi-ar fi însuşit peste 46.000 de euro din fondurile provenite din încasările consulare pe care trebuia să le depună la bancă. Procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică au finalizat cercetările şi au dispus trimiterea în judecată a Elenei Grigore, pentru delapidare, se arată într-un comunicat de presă al Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Potrivit rechizitoriului procurorilor, în intervalul octombrie 2010 - martie 2013, Elena Grigore, secretar dactilo-contabil în cadrul Consulatului General al României la Strasbourg, şi-a însuşit şi a folosit în interes personal o parte din fondurile provenite din încasările consulare ce îi fuseseră predate pentru ca, în exercitarea atribuţiilor de serviciu (gestionarea fondurilor valutare, precum şi a altor valori încredinţate), să le depună la bancă. În cei aproape trei ani, Elena Grigore şi-ar fi însuşit 46.164,88 de euro. Procurorii au dispus instituirea sechestrului asigurător asupra imobilului deţinut de către Elena Grigore în coproprietate, pentru recuperarea prejudiciului produs bugetului de stat. Dosarul va fi soluţionat de magistraţii Judecătoriei Sectorului 1.

Taguri articol


12