Aproximativ 150 de secretari de comune nu s-au înscris la o formă de învăţământ superior de lungă durată, în condiţiile în care aceştia trebuie să îşi finalizeze studiile în specializarea juridic sau administraţie publică până la sfârşitul anului 2010. Preşedintele Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici (ANFP), Andras Szakal, a declarat, ieri, că, în prezent, 452 de secretari de comune sunt în curs de absolvire a studiilor superioare, iar 124 nu s-au înscris la o formă de învăţământ superior în specialitatea necesară. Rezultatele au fost obţinute în urma centralizării datelor din 34 de judeţe, din care lipsesc comunicările de la judeţele Bacău, Harghita, Constanţa, Mehedinţi, Mureş, Neamţ şi Teleorman. „Subliniez asupra necesităţii finalizării studiilor la termenul prevăzut de cadrul normativ şi reafirm importanţa asigurării continuităţii şi coerenţei serviciului public la nivel local\", a mai spus preşedintele ANFP. Prin Ordonanţa de Urgenţă numărul 90/2009, termenul până la care secretarii de comune pot absolvi o formă de învăţământ superior de lungă durată în specialitatea juridică sau administraţie publică a fost prelungit până la data de 31 decembrie 2010. Măsura prelungirii termenului iniţial a fost luată pentru a evita imposibilitatea ocupării funcţiilor vacante determinată de blocarea ocupării prin concurs a posturilor şi, implicit, a asigurării continuităţii serviciului public, a precizat sursa citată. Prin OUG au fost modificate reglementările legislative anterioare care impuneau secretarilor de comune obligaţia ca, în termen de trei ani, respectiv până la 19 iulie 2009, să îşi finalizeze studiile necesare ocupării funcţiilor publice.