Secretarii din primării afiliaţi la Federaţia Naţională a Secretarilor din Unităţile Administrativ Teritoriale (FNSUAT) ameninţă cu blocarea procesului electoral, prin nesemnarea actelor oficiale, dacă nu primesc indemnizaţii şi dacă nu se modifică legea care îi subordonează primarilor. “Sîntem singurii înalţi funcţionari publici care nu primesc idemnizaţii pentru munca lor, aşa cum prevede legea funcţionarului public. Nu este normal ca un primar să aibă un salariu de cel puţin 2.400 de lei, în timp ce un secretar primeşte doar 1.500 lei“, a declarat preşedintele Federaţiei, Grigore Prodan. Potrivit lui Prodan, munca secretarilor este la fel de importantă ca a primarilor. “Secretarii sînt persoane cu studii superioare juridice şi au o mare responsabilitate. Niciun document al primăriei nu este valabil fără semnătura secretarului. Secretarii sînt responsabili de legalitatea întocmirii documentelor unei primării“, precizează preşedintele FNSUAT. Membrii federaţiei sînt nemulţumiţi şi de modificarea, în acest an, a Legii administraţiei publice locale, care îi trimite din subordonarea prefecturii, cum era înainte, în cea a primăriilor. “Sîntem la mîna politicului. Un primar poate acum să ne şicaneze sau să ne dea afară dacă nu sîntem de acord cu el. Mai mult, dacă împotriva unui secretar se începe urmărirea penală, deşi nu există un verdict final, primarul poate suspenda un secretar“, spune Prodan. Nemulţumirile secretarilor au fost înaintate Ministerului de Interne şi Reformei Administrative (MIRA) pe 13 octombrie. Potrivit FNSUAT, MIRA a promis că va răspunde în termen de 48 ore, însă acest lucru nu s-a întîmplat. “Pe 22-23 noiembrie vom avea congres. Dacă nu primim pînă atunci un răspuns pozitiv, vom declaşa greva generală şi vom bloca desfăşurarea alegerilor“, a mai spus Prodan. Mai exact, secretarii nu vor semna şi ştampila actele oficiale, ceea ce însemnă că nu se va mai putea încheia niciun act necesar pentru desfăşurarea alegerilor. FNSUAT, înfiinţată în acest an, reprezintă interesele a 3.420 de secretari din primării şi din consiliile judeţene. Intrarea în grevă generală, pe termen nelimitat, a funcţionarilor publici, a celor din sănătate şi din învăţămînt poate duce la amînarea alegerilor parlamentare din 30 noiembrie, din cauza lipsei personalului care să asigure organizarea şi desfăşurarea scrutinului.