Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) Constanța au reținut, ieri, doi bărbați acuzați de comiterea infracțiunilor de folosire de documente falsificate pentru obținerea de fonduri din bugetul Uniunii Europene și favorizarea infractorului. Ulterior, Ionuț Valentin Mihai, consilier în cadrul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) - Centrul Local Hârșova, și Marian Vrânceanu, secretarul Primăriei Ciobanu, au fost prezentați Tribunalului Constanța cu propuneri de arestare preventivă. Câteva ore mai târziu, instanța a dispus arestarea celor doi inculpați pentru o perioadă de 30 de zile. Decizia nu este definitivă și poate fi contestată la Curtea de Apel Constanța. În același dosar sunt cercetate alte trei persoane, două sub control judiciar și alta în libertate, fără nicio interdicție. AFACEREA Potrivit procurorilor, în cursul anului 2013, Marian Vrânceanu a falsificat mai multe documente în vederea obținerii în mod ilegal de fonduri europene, pe care i le-a dat apoi lui Ionuț Valentin Mihai. La rândul lui, consilierul APIA le-a introdus la plată, reușind să obțină astfel 60.000 de lei. Anchetatorii spun că banii au fost ridicați de un complice de-al celor doi. Ulterior, procurorii DNA Constanța au intrat pe fir și au refăcut schema afacerii puse la cale de Vrânceanu și Mihai. Primul care s-a ales cu dosar penal a fost complicele acestora. Speriați, cei doi s-au gândit să facă ceva pentru a nu fi dați de gol. Luni, anchetatorii anticorupție i-au ridicat pe Vrânceanu și pe Mihai, la scurt timp după ce aceștia au obligat o altă persoană să mintă în fața notarului pentru a-l ajuta pe complicele lor să scape de acuzații. Procurorii DNA Constanța spun că intenția secretarului comunei Ciobanu și a consilierului Apia Hârșova era de a-i induce în eroare pe oamenii legii, prezentându-le declarația nereală a martorului mincinos, însă planul lor a eșuat.