Secretele lui Hiddink

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Secretele lui Hiddink

Sport 23 Iunie 2008 / 00:00 417 accesări

Selecţionerul olandez al naţionalei Rusiei, Guus Hiddink, a calificat drept o “performanţă incredibilă” victoria, 3-1, după prelungiri, obţinută în faţa Olandei, în sferturile de finală ale Campionatului European, arătîndu-se surprins de superioritatea totală a echipei sale. “De obicei, Olanda este o echipă pe care e imposibil să o domini tactic, tehnic şi fizic. Noi am reuşit să facem acest lucru, la toate cele trei capitole. Fotbaliştii mei, în loc să joace pe contraatac, au continuat să preseze pentru a înscrie golul victoriei. E cu atît mai remarcabil cu cît această echipă tînără nu a jucat împreună decît de cîteva săptămîni”, a declarat selecţionerul Rusiei. “Sînt mîndru de echipă şi de jucători. N-am avut decît două zile de pregătire şi nu am putut pune la punct toate detaliile tactice. De aceea este o performanţă incredibilă, pe care nu am mai reuşit-o niciodată în cariera mea. Singura critică pe care pot s-o fac se referă la greşeala din finalul meciului, cînd i-am permis lui Van Nistelrooy să înscrie”, a adăugat Hiddink, care a dus naţionala Coreei de Sud pînă pe locul al patrulea la Campionatul Mondial din 2002.



12