„Secretele“ pacienţilor, adunate în dosare electronice

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Monitorizare eficientă a sănătăţii

„Secretele“ pacienţilor, adunate în dosare electronice

Sănătate 01 Iulie 2013 / 00:00 647 accesări

Istoricul bolilor pacienţilor va fi, nu peste mult timp, introdus într-un dosar electronic. Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Cristian Buşoi, a declarat, sâmbătă, că lansarea dosarului electronic al pacientului reprezintă o prioritate pentru instituţia pe care o conduce. Astfel, el vrea ca, până la sfârşitul anului, proiectul-pilot de dosar electronic al pacientului să fie finalizat, astfel încât să se asigure un mijloc eficient de monitorizare a sănătăţii pacienţilor. „Promovarea acestui instrument de verificare în timpi reali a stării de sănătate a pacientului, care poate fi urmărit şi on-line, va uşura activitatea de diagnosticare desfăşurată de medici. Aceştia vor avea posibilitatea să cunoască în orice moment investigaţiile la care a fost supus asiguratul, bolile de care a suferit şi tratamentele pe care le-a urmat”, a declarat Buşoi.

CE VA ASIGURA Dosarul Electronic de Sănătate va asigura: consolidarea datelor clinice ale pacientului, care acoperă, pentru fiecare pacient, întreaga durată de viaţă a acestuia; suportul pentru livrarea exactă, completă şi la timp a informaţiilor printr-un sistem permanent online; asigurarea accesului privat şi securizat la datele puse la dispoziţie prin intermediul infrastructurii cardului de sănătate etc.

CARDUL DE SĂNĂTATE Şeful CNAS a arătat că un alt obiectiv pe care îl are în atenţie este cel referitor la cardul naţional de sănătate, acesta contribuind la creşterea calităţii actului medical şi, implicit, la reducerea risipei fondurilor bugetare destinate sistemului de sănătate, precum şi la combaterea fraudei prin eliminarea internărilor fictive şi a blocării eliberării reţetelor şi a biletelor fictive de trimitere la unităţile spitaliceşti. Cât priveşte introducerea cardului de sănătate, în condiţiile date, în România, reacţiile nu au întârziat să apară. Preşedintele Colegiului Medicilor din România, prof. univ. dr. Vasile Astărăstoae, consideră că un card este „un instrument periculos pentru societate” şi că istoricul medical al pacienţilor nu trebuie să apară pe cardurile de sănătate, aceste date fiind confidenţiale şi putând fi utilizate împotriva cetăţenilor. „Într-o ţară cu o democraţie formală cum e România, în care lumea a uitat tradiţia democratică, în care frica şi conflictul sunt modul de trai, un card este un instrument periculos pentru societate şi pentru democraţie, pentru că el nu e protejat şi politicienii noştri, decidenţii noştri nu au experienţa democraţiei”, declara, nu demult, şeful medicilor din România. El crede că, aşa cum toată lumea e ascultată şi apar stenograme şi se pot distruge vieţi, la fel poate fi utilizat şi cardul. În opinia prof. univ. dr. Astărăstoae, el trebuie să cuprindă date sumare: nume, prenume, faptul că a plătit sau nu, dar nu şi istoricul medical al pacienţilor, deoarece e o relaţie între medic şi pacient, şi nu cel care plăteşte.



12