Secretele unei diete eficiente înainte de Crăciun

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Secretele unei diete eficiente înainte de Crăciun

Monden 13 Noiembrie 2008 / 00:00 613 accesări

Nutriţioniştii britanici au pus la punct o dietă eficientă, în şase paşi, care vă ajută să ajungeţi la greutatea corporală dorită, cu doar şase săptămîni înaintea sărbătorii de Crăciun. Cea mai sănătoasă şi mai eficientă metodă pentru a slăbi rapid este consumul proteinelor sărace în calorii, precum cele din peşte sau pasăre şi a carbohidraţilor din cereale integrale. Acestea nu doar ard caloriile, dar combinate cu exerciţiile fizice, vă ajută să vă întăriţi masa musculară şi să înlocuiţi astfel grăsimea pierdută. Faceţi exerciţii fizice de 30 - 40 de minute, timp de patru zile pe săptămînă, pînă la Crăciun. Cele mai eficiente metode pentru arderea caloriilor şi pierderea grăsimilor sînt exerciţiile de aerobic, mersul pe bicicletă, joggingul, mersul pe jos, înotul şi dansul. Sărbătoriţi fără să vă sabotaţi sănătatea. Întotdeauna va fi o idee bună să alternaţi băuturile alcoolice cu un pahar de apă sau să consumaţi, înainte de a merge la o petrecere, puţină supă sau o banană. În acest fel, nu vă va mai fi foame şi nu veţi consuma prea multe alimente la petrecere. Stabiliţi un plan riguros pentru dieta dumneavoastră din următoarele şase săptămîni. Aveţi grijă să alegeţi alimente gustoase, dar care au un conţinut caloric scăzut, pentru micul dejun, prînz şi cină. Nutriţioniştii britanici au stabilit un set de reguli pentru dieta dumneavoastră din perioada următoare:

1) Impuneţi-vă un program clar. Cu toţii avem nevoie de carbohidraţi în timpul dietei zilnice, dar dacă evitaţi să-i consumaţi după ora 18.00, organismul dumneavoastră va avea mai puţine calorii de ars în timpul nopţii, perioada cînd sînteţi cel mai puţin activi. Consumaţi carbohidraţii în principal la micul dejun şi în timpul prînzului, oferindu-vă astfel suficientă energie pentru întreaga zi.

2) Planificaţi programul de cumpărături. Cumpăraţi din timp toată cantitatea de alimente necesare pentru o săptămînă. Acest lucru vă va scuti de situaţia în care vă întoarceţi seara acasă, găsiţi frigiderul aproape gol şi improvizaţi o cină deloc sănătoasă.

3) Reduceţi consumul alimentelor de tipul junk-food. În loc să vă privaţi complet de acestea, puteţi să reduceţi la jumătate cantitatea consumată de biscuiţi, dulciuri, chipsuri şi băuturi carbogazoase. În acest fel, numărul caloriilor va fi redus considerabil.

4) Alegeţi proteinele în mod inteligent. Consumaţi mai mult peşte, pui, ouă şi diverse seminţe. Cercetările din domeniu au dovedit că aceste alimente vă asigură suficientă energie pentru întreaga zi.

5) Comandaţi porţii mai mici. În această perioadă a anului, s-a constatat din punct de vedere statistic faptul că oamenii iau mult mai des masa la restaurant. Comandaţi încă de la început porţii medii sau mici şi mîncaţi doar pînă cînd apare senzaţia de saţietate.

6) Gîndiţi înainte să beţi. Alcoolul poate să compromită complet curele de slăbire, mai ales în perioada sărbătorilor. Nu este nevoie să renunţaţi complet la alcool - ar fi un sfat chiar nerealist pentru sărbătorile de Crăciun şi Revelion -, dar puteţi să vă limitaţi doar la unul sau două pahare mici de alcool, în serile de sărbătoare. O singură sticlă de vin conţine peste 500 de calorii, iar în acest fel puteţi să compromiteţi o întreagă zi de dietă.

Taguri articol


12