În faţa unui public nu prea numeros, dar ales, maestrul Radu Beligan a făcut, marţi seară, la Casa de Cultură a Sindicatelor, „confesiuni despre viaţă şi artă“. Marele actor care va împlini, peste o lună, venerabila vîrstă de 90 de ani, a reuşit să-şi emoţioneze publicul, dovedindu-se a fi şi un desăvîrşit orator. În decursul a două ore, slujindu-se de nobleţea cuvintelor sale, maestrul a rememorat cele mai frumoase momente din viaţa sa de actor, 70 de ani dedicaţi sublimei arte teatrale, „cea mai efemeră“ dintre arte, după spusele sale, care se înregistrează pe retină, dar... şi în suflet.

Înainte de a iniţia emoţionanta călătorie în lumea amintirilor, populată de personaje care astăzi, din perspectiva prezentului par fabuloase, Radu Beligan a dorit să le aducă un omagiu acelor oameni providenţiali care i-au marcat destinul – regizori, actori, dramaturgi, machieuri, sufleuri sau tehnicieni.

Prin intermediul amintirilor şi al imaginilor proiectate pe un ecran amplasat pe scenă, Radu Beligan a invocat, rînd pe rînd, figuri legendare ale teatrului românesc - actori şi regizori: Lucia Sturza Bulandra, fără de care nu ar fi pătruns în lumea teatrului, marele om de teatru Victor Ion Pop, nepreţuit pedagog şi artist, Alexandru Giugaru, Jean Georgescu, Sică Alexandrescu sau Timică. Acestor nume li se adaugă altele la fel de fabuloase: Ion Iancovescu – cel din urmă reprezentant al unei familii puţin numeroase a histrionilor excepţionali, Elvira Godeanu, Mihail Sebastian, care a scris pentru Beligan rolul profesorului Miroiu din „Steaua fără nume“ şi care, într-adevăr, a mărturisit actorul, „mi-a arătat calea spre stele“. De asemenea, întîlnirea cu Edith Piaf sau cu Eugen Ionesco au fost evocate cu o impresionabilă delicateţe de către maestrul Radu Beligan.

Confesiunile lui Radu Beligan nu s-au adresat doar publicului său fidel, căruia, la final, maestrul i-a făcut o declaraţie de... dragoste, ci şi tinerei generaţii de actori, despre care a afirmat că nu îi place să i se dea sfaturi. Însă subtil, ca un mare povestitor, Radu Beligan a dat, cu o măiestrie de neegalat, lecţii de artă, învăţate, la rîndul lor, de la figuri legendare ale teatrului românesc. „Ce fac cu mîinile?“, marea dilemă-obsesie a actorului din toate timpurile şi din toate colţurile lumii sau superstiţiile breslei au fost sfaturi date pentru tinerii artişti, dar şi secrete din spatele cortinei, divulgate spectatorilor. Anii petrecuţi la Teatrul de Comedie şi în calitate de director, nu numai de actor, „cea mai efervescentă aventură a vieţii mele“ sau cei de la Teatrul Naţional, pe care l-a condus două decenii (1969-1990) ori perioada de la preşedinţia Institutului Internaţional de Teatru (preşedinte activ, în 1971 şi preşedinte pe viaţă, din 1979) au fost şi ei evocaţi de către marele artist.

Radu Beligan rămîne în sufletul contemporanilor, cu talentul, vocea şi modestia sa inegalabile. „Viaţa mea nu a fost uşoară. A fost o luptă permanentă“, a spus actorul, care a reuşit, la 90 de ani, să-şi păstreze tinereţea sufletului. Marele artist le-a mărturisit spectatorilor secretul longevităţii şi al frumuseţii sale sufleteşti: „Secretul biblic al longevităţii este iubirea. Cred că sîntem pe acest pămînt pentru acest lucru unic: să iubim“. La sfîrşitul spectacolului, maestrul le-a acordat autografe celor care l-au îndrăgit, însă numărul manuscriselor autobiografice pe care artistul le-a adus la Constanţa, „Note de insomniac“, s-a dovedit a fi insufient pentru publicul care a ales să petreacă seara de joi în prezenţa unui actor de renume al scenei româneşti. „Drumul spre o mare artă urcă pe o cale îngustă şi grea“ şi chiar dacă „actorii sculptează în zăpadă“, marile nume reuşesc să treacă proba timpului.