Cercetătorii americani au descifrat modul elegant în care felinele beau apă sau lapte fără să îşi murdărească niciodată botul. Cercetătorii din cadrul Institutului de Tehnologie din Massachusetts (MIT) şi din Universitatea Princeton au analizat cu ajutorul unor înregistrări video maniera în care pisicile şi alte câteva feline sălbatice obişnuiesc să bea apă sau lapte. S-a aflat astfel că felinele utilizează cu maximă eficienţă echilibrul dintre două forţe fizice, gravitaţia şi inerţia. Se ştia deja că, pentru a bea, pisicile îşi întind limba către vasul cu apă şi curbează vârful limbii pentru a-i da forma unui polonic. Acest detaliu a fost observat pentru prima oară de un inginer de la MIT, în 1940, cu ajutorul unei camere video. Însă, cu ajutorul unor camere video performante din zilele noastre, autorii studiului au remarcat faptul că doar vârful limbii pisicii atinge lichidul din bol.

Spre deosebire de câini, pisicile nu îşi introduc toată limba în apă sau în lapte atunci când beau, ci recurg la acest mecanism mult mai subtil şi mai elegant. De fapt, vârful limbii pisicii abia atinge suprafaţa lichidului, animalul retrăgându-şi limba cu mare viteză. Aşa se formează o coloană de lichid între limba în mişcare şi suprafaţa lichidului, pe care pisica o captează imediat, închizându-şi botul, lăsându-şi imaculate atât mustăţile, cât şi buzele. Coloana de lichid rezultă din echilibrul delicat dintre gravitaţie, care atrage lichidul către bol, şi inerţie, care în fizică se referă la tendinţa unui obiect sau a unui lichid de a-şi continua mişcarea începută, atât timp cât nu i se opune o altă forţă.

Pisicile ştiu instinctiv cu ce viteză trebuie să lingă suprafaţa lichidului, de circa patru ori pe secundă, în medie, pentru a menţine un echilibru perfect între cele două forţe şi momentul în care trebuie să închidă botul. Dacă aşteaptă o fracţiune de secundă mai mult, forţa de gravitaţie învinge forţa de inerţie, iar lichidul cade în bol. De fiecare dată când atinge apa cu limba, pisica captează, în medie, 0,1 mililitri de lichid, potrivit calculelor savanţilor americani. Deşi pisicile domestice ating suprafaţa lichidului de patru ori pe secundă, felinele de talie mare au învăţat să încetinească această mişcare, fără “a sparge” coloana de lichid şi sunt capabile să lingă în mod natural mult mai încet, fără nicio problemă.