S-au cam stins ecourile ceremoniei de decernare a premiilor Oscar şi mai toate misterele acestei ediţii sînt pe cale să se lămurească. Aşa s-a aflat şi secretul Madonnei, care la cei 50 de ani ai săi a stîrnit rumoare cu privire la imaginea sa tinerească. Pielea sa întinsă şi strălucitoare a fost admirată de toată lumea. Fotografiile care i s-au făcut Madonnei înainte de ceremonia Oscarurilor au evidenţiat o umflătură îngustă sub maxilar şi, aşa, o serie de chirurgi plasticieni au dezvăluit că vedeta a apelat la cea mai modernă procedură de lifting. Este vorba despre un tratament de numai 30 de minute, care se face numai în anumite clinci din Beverly Hills, costă 6.000 de dolari şi constă într-un implat dizolvabil care ridică ţesutul gîtului, introdus printr-o mică incizie la baza lobului urechii. În cel mai nou un număr al revistei ”Grazia”, chirurgul Alex Karidis a concluzionat, după ce a văzut mai multe fotografii ale Madonnei făcute în ultimile luni, că aceasta dădea semne de ridare a gîtului.
Doctorul a explicat că această nouă procedură de lifting presupune implantarea unui mecanism asemănător unui tub, care este introdus sub piele şi, prin dizolvarea statului său de protecţie, elimină în ţesut cîrlige microscopice care se ataşează de muşchii faciali. Pentru că implantul este de dată recentă, nu a avut timp să se dizolve, dar Madonna şi-a ascuns umflătura de la lobul urechii cu părul lăsat liber. Cum are un iubit de 22 de ani, cîntăreaţa chiar trebuie să arate cît mai bine. Madonna este foarte enigmatică cînd vine vorba despre operaţiile estetice. ”Nu sînt împotriva operaţiilor estetice, însă sînt cu siguranţă împotriva discuţiilor pe această temă”, a afirmat vedeta.