Secţie de votare amenajată într-o sală a bisericii folosită pentru parastase

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Secţie de votare amenajată într-o sală a bisericii folosită pentru parastase

Politică 10 Octombrie 2014 / 16:00 185 accesări

O secţie de votare pentru alegerile prezidenţiale va fi amenajată, într-o localitate din județul Suceava, într-o sală aparținând bisericii și în care sunt organizate parastase, după ce spaţiul avizat iniţial, în fosta şcoală dezafectată din localitate, a ars într-un incendiu. Prefectul de Suceava, Florin Sinescu, a declarat că secţia de votare nr. 538 din satul Merești, comuna Vultureşti, urma să fie amenajată într-o sală din clădirea dezafectată a şcolii din localitate. El a spus că imobilul a fost distrus ieri, în urma unui incendiu, astfel că spațiul nu mai poate fi folosit pentru amenajarea secţiei de votare. Prefectul a menţionat că în localitate a fost identificat un singur spaţiu care ar putea fi folosit drept secţie de votare, fiind vorba despre o sală a bisericii unde sunt organizate parastase.

Taguri articol


12