Secţii bilingve în licee

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Secţii bilingve în licee

Social 14 Iulie 2011 / 00:00 598 accesări

Executivul a aprobat, ieri, prin hotărâre de Guvern, acordul asupra învăţământului bilingv între statul român şi cel francez. Documentul cuprinde măsuri menite să sprijine dezvoltarea predării limbii franceze în România. Acordul prevede organizarea de secţii bilingve francofone în 30 de licee din România, în cadrul proiectului pilot “De la învăţămânul bilingv la filierele francofone”. Potrivit unui comunicat, “pe lângă predarea limbii franceze într-un număr sporit de ore, secţiile bilingve francofone au un program de predare a disciplinelor non-lingvistice în limba franceză (istorie, geografie, matematică, fizică, biologie, ştiinţe economice şi sociale) conform curriculumului stabilit în parteneriat de autorităţile române şi franceze”. De asemenea, şcolarizarea urmată în secţiile bilingve din cele 30 de licee se finalizează cu examen de bacalaureat, care include şi probe specifice. Absolvenţii primesc o diplomă de bacalaureat care are menţiunea specială “secţie bilingvă francofonă”. Elevii români care obţin această diplomă vor avea şi un atestat de limbă şi civilizaţie franceză. Astfel, cele doua acte de studii le vor facilita înscrierea într-o universitate franceză.

Taguri articol


12