Într-adevăr, acum două zile, PD-L pare să fi dezgropat securea războiului împotriva PSD, deşi nimeni din coaliţie, cel puţin judecînd după declaraţiile publice de pînă acum, nu prevede o destrămare prea rapidă a înţelegerii politice dintre cele două partide! Totuşi, pe măsura apropierii inexorabile a alegerilor prezidenţiale, tensiunile din interiorul „Parteneriatului pentru România” au început, pe ici, pe acolo, să dea în clocot, dar încă nu s-a ajuns, măcar aparent, la punctul critic de explozie a cazanului sub presiune…

Cei doi miniştri de sex opus din PD-L, unul demisionat şi celălalt cu zilele cam numărate, dacă-mi permiteţi un asemenea eufemism, au dat startul ostilităţilor pe faţă. Asta, după ce Traian Băsescu îl făcuse pe Geoană, cîteva zile mai devreme, stăpîn sau şef peste „bostănăria de la Dăbuleni”, iar Emil Boc îl reclamase pe liderul PSD opiniei publice că nu mai participă la şedinţele coaliţiei şi că nu e admisibil să conduci un partid ca şi cînd te-ai afla simultan atît la guvernare, cît şi în opoziţie. Toată lumea „bună” din PD-L, în frunte cu Monica Iacob-Ridzi, Elena Udrea şi Roberta Anastase, arată cu degetul spre Adrian Năstase, declarînd, de parcă au repetat împreună aceeaşi poezie în cabinetul prezidenţial de la Cotroceni, că partidul lor respectă democraţia şi îşi livrează miniştri în faţa comisiilor parlamentare sau a instanţelor de judecată, prin ridicarea imunităţii, în vreme ce fostul premier social-democrat ar fi „ţinut în braţe” de întregul Parlament.

Acest fel de a te lăuda în faţa electoratului cu meritele tale, sau de a te disculpa într-o formă agresivă, în condiţiile în care ar trebui, de fapt, să-ţi pui cenuşă pe cap, mi-a adus aminte de o glumă celebră de pe vremea comunismului, la care foarte puţini ziarişti au făcut referire. Imaginaţi-vă că un turist american se afla în vizită la Moscova, acum 25 de ani, în plin război rece. Înarmat cu harta capitalei sovietice în mînă şi cu un rucsac în spinare, el coboară într-o staţie de metrou. În megafoanele gării subterane se anunţă sosirea primului tren, care circulă spre cartierul nu ştiu care. Turistul aşteaptă liniştit, dar îşi dă seama, după un timp, că nu a sosit niciun metrou. Apoi se aude un nou anunţ, pentru o garnitură care se îndreaptă în direcţia cutare, dar iarăşi nu apare niciun tren… După vreo 5-6 asemenea anunţuri false, turistul se îndreaptă spre ghişeul de bilete şi îi reproşează funcţionarului rus că tot ceea ce se petrece în acea staţie dovedeşte neglijenţă, dezordine şi indiferenţă faţă de călător, fapte de neconceput la el acasă, în America. Rusul se holbează la turist, din spatele gemuleţului ghişeului, şi îi răspunde sec, într-o engleză stricată: „Voi vorbiţi, mă, voi care schingiuiţi negri?!”

Exact în acelaşi fel au reacţionat cei doi miniştri de sex opus de la PD-L, cînd şi-au ţinut discursurile în Parlament… Dar scenariul este mult mai complicat, motiv pentru care îl voi continua în editorialul de mîine, fiindcă nu am suficient spaţiu, iar tema rămîne importantă şi merită dezbătută pe larg. (Va urma.)