Securitate sporită la bazele SUA din Europa

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Securitate sporită la bazele SUA din Europa

Externe 24 Ianuarie 2015 / 00:00 588 accesări

            Comandamentul militar american în Europa a sporit măsurile de protecţie pentru toate bazele şi instalaţiile sale de pe continent, potrivit unui comunicat difuzat joi. Purtătorul de cuvânt militar Greg Hicks a refuzat să enumere măsurile luate şi să detalieze ameninţările care planează asupra trupelor americane mobilizate în Europa. ”Evaluăm constant, împreună cu ţările gazdă, ameninţările la adresa forţelor noastre şi vom lua măsurile adecvate”, a declarat el. Întrebat la Washington despre aceste măsuri, secretarul american al Apărării, Chuck Hagel, a anunţat că nu are nicio informaţie exactă cu privire la existenţa vreunor ameninţări asupra militarilor americani aflaţi în Europa sau asupra familiilor lor. ”Dar militanţii organizaţiei Stat Islamic (SI) reîntorşi în Europa din Siria şi din Irak sunt o ameninţare, o realitate”, a recunoscut el într-o conferinţă de presă.

            Acum câteva săptămâni, înainte de atentatele sângeroase de la Paris, Comandamentul american în Europa le-a recomandat militarilor săi să evite ieşirile în uniformă în afara bazelor. Aproape 67.000 de militari americani sunt mobilizaţi în Europa.

Taguri articol


12