Coca Spiridonică şi Ecaterina Topor, membre ale Asociaţiei Artiştilor Plastici „Amfora“, vor prezenta iubitorilor de frumos, în această joi, de la ora 17.30, o nouă expoziţie de goblen, intitulată „Secvenţe“. Deşi cele două expozante au aceeaşi pasiune şi îşi aniversează ziua de naştere în aceeaşi zi - 3 ianuarie 1948 -, goblenurile acestora reflectă maniere diferite de lucru.
Ecaterina Topor, absolventă a Facultăţii de industrie alimentară din Galaţi, a descoperit lumea goblenului în 1990, iar în 1995, a participat la primul salon de gen organizat de Galeriile „Amfora“. Din anul 2004, aceasta participă cu lucrări la expoziţiile anuale ale Asociaţiei „Amfora“. Coca Spiridonică este absolventă a Facultăţii de medicină veterinară din Iaşi şi lucrează goblen din 1987, participînd cu lucrări la majoritatea expoziţiilor grupului de goblen din cadrul Asociaţiei Artiştilor Plastici „Amfora“.
Expoziţia „Secvenţe“ este deschisă zilnic, la Galeriile „Amfora“, între orele 09.00 şi 16.00, pînă pe data de 15 iulie.