Sediile PDL, ţinte pentru tir cu oul

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Nou sport naţional

Sediile PDL, ţinte pentru tir cu oul

Eveniment 14 Iunie 2010 / 00:00 695 accesări

Peste 50 de pensionari s-au adunat, sâmbătă, în faţa sediului PD-L din Mangalia pentru a protesta împotriva măsurilor de austeritate anunţate de Guvern. Protestatarii au scandat „Jos Guvernul!”, „Jos mafia!”, „Jos Băsescu!”, au fluierat şi au agitat pancarde cu sloganuri împotriva guvernanţilor şi a PD-L. Din păcate pentru protestatari, aceştia nu au avut cu cine să stea de vorbă pentru că uşa cabinetului parlamentar al deputatului PD-L Zanfir Iorguş a rămas închisă şi la fel şi cea a sediului PD-L Mangalia. Furioşi că nimeni nu răspunde încercărilor lor de a se face auziţi, pensionarii au început să arunce cu ouă în geamurile sediului. La un moment dat, o persoană din mulţime a afirmat că deputatul Colegiului 5 şi mai mulţi lideri PD-L se află în sediul Fundaţiei „Callatis 96” şi mulţimea s-a deplasat către locaţia amintită. Însă şi aici au găsit uşi închise şi o linişte apăsătoare, liniştea care demonstrează că reprezentanţii partidului puterii nu au curajul să-şi asume faptele conducerii acestuia. Un cetăţean a precizat că liderii PD-L din Mangalia şi din împrejurimi au părăsit sediul Fundaţiei „Callatis 96” cu foarte puţin timp înainte de a ajunge aici demonstranţii: „S-au împrăştiat precum potârnichile. Au urcat rapid în maşinile lor de lux şi au dispărut într-un nor de praf, de teama mulţimii!”, a spus pensionarul. Protestatarii au mai scandat sloganurile înscrise pe panouri, după care canicula i-a determinat să se retragă în tăcere la casele lor. Referitor la acest protest, liderii PDL Mangalia au spus că manifestarea de sâmbătă a fost organizată de primarul Claudiu Tusac împreună cu alţi doi consilieri ai săi. „Pensionarii au fost instigaţi şi s-au dedat la acte de vandalism şi distrugere, atât la sediul PDL Mangalia, cât şi la sediile unor ONG-uri. Din acest moment, îl facem răspunzător pe primarul PSD Mihai Tusac de toată dezordinea care s-a instaurat şi se va instaura în municipiu, în urma reacţiei oamenilor de bună credinţă, care nu tolerează astfel de evenimente în oraşul lor”, se arată în răspunsul PDL. Pe de altă parte, primarul Mangaliei, Claudiu Tusac, a spus că protestul de sâmbătă a fost doar al cetăţenilor, care „s-au săturat de minciunile deputatului Zanfir Iorguş, care şi-a trădat atât colegii din politică, cât şi cetăţenii, cărora le-a promis un trai mai bun, dar acum vine şi le taie din pensii şi salarii”. „Dacă organizam eu acest protest, credeţi că oamenii ieşeau aşa, de amorul artei? Nu cumva oamenilor le-a ajuns cuţitul la os şi sunt disperaţi că unii care conduc ţara le bagă mâna în buzunar?”, a mai spus Claudiu Tusac.

Taguri articol


12