Prefectura Constanţa a găzduit, vineri, şedinţa lunară a Colegiului prefectural, în care s-au dezbătut aspecte privind pregătirea campaniei agricole de primăvară; evaluarea derulării programului de împărţire a ajutoarelor de la Uniunea Europeană cu făină şi zahăr (PEAD 2009); îndeplinirea obligaţiilor care revin autorităţilor administraţiei publice locale privind măsurile de închidere şi ecologizare a depozitelor de deşeuri neconforme existente pe teritoriul lor de competenţă. Conform informării prezentate de Gheorghe Aldea, directorul coordonator adjunct al Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Constanţa, se preconizează o campanie agicolă de primăvară fără probleme, axată pe pregătirea terenului în vederea însămânţării culturilor. Referitor la problematica depozitelor de deşeuri neconforme, Agenţia pentru Protecţia Mediului a dispus continuarea depozitării deşeurilor în 56 de spaţii din cele 218 existente pe teritoriul judeţului Constanţa, pentru restul de 162 de depozite dispunându-se sistarea depozitării (111 au fost închise deja, prin acoperire cu pământ).