Coaliţia de guvernare a decis ca, în 26 mai, să aibă loc o analiză a absorbţiei fondurilor europene, în special pe Programul Operaţional Regional, a declarat, ieri, vicepreşedintele PD-L Gheorghe Flutur. El a arătat că, în cadrul întîlnirii de ieri a liderilor Coaliţiei, ministrul Dezvoltării Regionale, Vasile Blaga, a prezentat un raport privind absorbţia fondurilor europene pe Programul Operaţional Regional (POR), pe 2008 şi la zi, raportîndu-se o medie de contractare de 30% din valoarea alocată pe POR. \"Am făcut o analiză şi, pe regiuni de dezvoltare, au fost apreciate eforturile regiunilor Nord-Est şi Centru. Nord-Est are peste 35% contracte semnate, iar Centru, în jur de 32%. Sînt şi regiuni care au un procent foarte scăzut, cum este Bucureşti-Ilfov, cu 1,7%, sau regiunea Sud şi Vest\", a spus Flutur. El a arătat că, în consecinţă, liderii coaliţiei de guvernare au decis ca, în 26 mai, să facă o analiză a absorbţiei fondurilor europene, în special pe POR, analiză la care să fie invitaţi toţi preşedinţii în exerciţiu ai agenţiilor de dezvoltare regională. Flutur a menţionat că analiza este necesară pentru a vedea ce se întîmplă în anumite regiuni, de ce au întîrziat lucrurile şi depunerea de proiecte, intenţionîndu-se stimularea lucrurilor acolo unde nu funcţionează şi împărtăşirea experienţei pozitive a regiunilor care au mers foarte bine din punctul de vedere al absorbţiei fondurilor europene.