Aleşii locali din Ghindăreşti sunt convocaţi astăzi în şedinţă de Consiliu Local (CL). Pe ordinea de zi figurează, printre altele, şi un proiect de hotărâre pentru validarea în funcţia de consilier local a fostului primar al comunei, Simion Vasile. Amintim că după alegerile locale din 10 iunie, consilierii PDL din Ghindăreşti - fostul primar al comunei Simion Vasile, Pavel Mercur şi Elena Minaev n-au primit acceptul restul colegilor din Consiliu şi din acest motiv au atacat în contencios administrativ hotărârea de CL privind invalidarea lor. Instanţa le-a dat dreptate. Pavel Mercur şi Elena Minaev au fost deja validaţi în CL şi singurul care încă nu primise decizia judecătorească era fostul primar al comunei. Cel mai probabil şi el va fi validat în şedinţa ordinară de CL organizată astăzi. (M.D.)