Şedinţă decisivă la FC Farul

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Astăzi, de la ora 18.00

Şedinţă decisivă la FC Farul

Sport 12 Iunie 2009 / 00:00 1007 accesări

Viitorul FC Farul se poate decide astăzi, cînd este programată, la sediul clubului, la stadion, de la ora 18.00, Adunarea Generală a Membrilor Fondatori. Pe ordinea de zi se află doar trei puncte: 1. Prezentarea şi analizarea soluţiilor identificate cu privire la susţinerea echipei FC Farul, prin mobilizarea mediului de afaceri şi a potenţialilor finanţatori; 2. Prezentarea şi aprobarea programelor de pregătire centralizată ale echipelor I şi II, precum şi alocarea surselor de finanţare; 3. Diverse. “Cred că o astfel de şedinţă ar fi trebuit ţinută în fiecare săptămînă, nu doar acum. Am trăit în ultimele patru etape cu speranţa evitării retrogradării, astfel încît Constanţa să aibă o echipă în Liga I. În privinţa luptei pentru locul 15, a fost clar că CFR Cluj a făcut non-combat la Mediaş, unde a mers cu rezervele, şi, chiar dacă Farul ar fi învins la Ploieşti, cărţile erau deja făcute. Comportarea echipei noastre în meciul cu CS Otopeni a demonstrat însă că echipa nu are valoare de prima ligă. Au fost transferaţi jucători fără să fie verificaţi, nişte mercenari care au avut rolul de spectatori în jocul de la Ploieşti”, a declarat preşedintele Consiliului Director al FC Farul, Dumitru Manole. Oficialul clubului constănţean a comentat şi posibilitatea ca autorităţile locale şi judeţene să se implice financiar, în viitor, la gruparea din oraşul de la ţărmul mării. “Cu tot respectul pentru banii investiţi de actualul patron, nu putem forţa acum mîna autărităţilor locale şi judeţene doar pentru că dînsul nu mai poate susţine echipa. Situaţia este foarte gravă şi, dacă se dorea evitarea retrogradării, trebuia să se ia măsuri înaintea începerii returului. Vom vedea şi cei spun ceilalţi membri ai Consiliului Director”, a adăugat Manole.

Decizia TAS, “ascunsă” două zile

Aşteptată să sosească pe 11 iunie, decizia Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Lausanne în cazul “Nocturna” de la Iaşi a ajuns la Constanţa luni seară, însă oficialii Farului au decis să nu le comunice jucătorilor verdictul, pentru nu a strica atmosfera din lot. “Nu am mai vrut să le spunem că am pierdut. Oricum, după rezultate de miercuri, nici nu contează decizia. Şi Gaz Metan şi Poli Iaşi au luat punctele necesare”, a explicat directorul executiv al FC Farul, Dan Pîra. “TAS a luat decizia care se impunea şi mă aşteptam să respingă apelul Farului. Cred că şi cei de la Farul Constanţa ştiau că au şanse mici de reuşită. Meciul s-a jucat pe teren şi era greu de crezut că TAS poate anula un rezultat, mai cu seamă că şi comisiile federale ne-au dat dreptate”, a replicat preşedintele lui Poli Iaşi, Sorin Boca.



12