Ședință extraordinară a CJC pentru reduceri la transportul elevilor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Au ajuns la consens?

Ședință extraordinară a CJC pentru reduceri la transportul elevilor

Administrație 04 Februarie 2019 / 17:44 2276 accesări

Solicitările Asociației Elevilor din Constanța privitoare la acordarea de reduceri pentru elevii navetiști au avut ecou în Consiliul Județean Constanța. Însă nu la conducere, așa cum ar crede lumea, ci în rândul consilierilor din Opoziție, care au speculat perfect momentul și au convocat o ședință extraordinară pentru luarea acestei măsuri. Întrunirea CJC va avea loc, astfel, joi, 7 februarie, la ora 13.00. „Vă informăm că în temeiul art. 94, alin. (2) din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările, grupul consilierilor judeţeni ai Partidului Naţional Liberal, solicită convocarea unei şedinţe extraordinare a plenului Consiliului Judeţean Constanţa, în data de 7 februarie 2019, ora 13:00, cu următorul punct pe ordinea de zi: Proiect de hotărâre privind acordarea facilităţilor la transport pentru elevi şi studenţi, înregistrat cu nr. 2638/01.02.2019, şi modificarea Regulamentului pentru efectuarea transportului judeţean de persoane şi a Caietului de sarcini al serviciului de transport public judeţean de persoane, executat în judeţul Constanţa, aprobat prin HCJC nr. 281/2018. Precizăm faptul că, potrivit legii, numărul consilierilor care au semnat pentru convocarea şedinţei depăşeşte o treime din numărul total ai consilierilor judeţeni. Astfel, şedinţa este in mod legal convocată”, se arată într-un comunicat al PNL Constanța.

DE CE AU CONVOCAT LIBERALII ȘEDINȚA

Liberalii constănțeni mai precizează că, la nivelul anului 2016, conform Institutului Național de Statistică, în județul nostru rata medie a abandonului școlar era de 3,36%, procent care, raportat la numărul de elevi din sistem la începutul anului, arată că aproximativ 3700 de elevi au abandonat școala. Aproximativ 40% din copiii României se află în risc de sărăcie sau excluziune socială, iar aproximativ 20% din copii trăiesc în stare de deprivare materială severă. „Potrivit prevederilor art. 19^1 și art. 42, alin. (4), din Legea nr. 92/2007 cu modificările și completările ulterioare, în relația cu călătorii, autoritățile administrației publice locale pot acorda, prin hotărâri ale autorităților deliberative ale administrației publice locale, facilități de transport elevilor, studenților, ucenicilor și anumitor categorii de persoane defavorizate. Neimplicarea și nerespectarea legii de către Consiliul Județean Constanța nu face decât să descurajeze tinerii din familiile aflate în sărăcie sau risc de sărăcie să nu își continue studiile, aceștia neputându-și achiziționa abonamentele de transport integral”, mai spun cei din PNL.

DE UNDE A PORNIT TOTUL

Amintim că neînțelegerile dintre AEC și CJC au escaladat la începutul anului, când reprezentanții elevilor constănțeni au ieșit în stradă, în încercarea de a convinge CJC să acordând reduceri elevilor. După două zile de proteste, la nivelul CJC a fost format un grup de lucru pentru a ajunge la un consens. În 17 ianuarie a avut loc prima ședință a grupului de lucru, care, însă, nu s-a dovedit a fi prea fructuoasă. Așa se face că AEC tocmai a reluat protestele prin care încearcă să determine CJC să acorde reduceri la transportul elevilor.



12