Sîmbătă cu începere de la ora 12.00, consilierii locali constănţeni se vor întîlni într-o şedinţă extraordinară ce va avea un singur punct pe ordinea de zi. Potivit primăriei Constanţa, în şedinţa de sîmbătă consilierilor locali le va fi supus aprobării un proiect de hotărîre privind preluarea din domeniul privat al statului şi administrarea Ministerului Administraţiei şi Internelor, în domeniul public al municipiului Constanţa a unui teren de 6 hectare. Este vorba de terenul situat în zona Direcţiei Poliţiei de Frontieră Constanţa, unde, municipalitatea doreşte ridicarea celui de-al doilea cartier de locuinţe ieftine pentru tineri. După cum bine se ştie, programul demarat în luna mai 2008, s-a dovedit a fi un real succes, la primăria Constanţa înregistrîndu-se peste 20.000 de tineri care doresc achiziţionarea unei locuinţe la jumătate din preţul pieţei. Mai mult decît atît, program demarat de primarul Radu Mazăre a fost preluat şi de alte localităţi atît din judeţul Constanţa cît şi din ţară. Primul cartier de locuinţe ieftine se construieşte în prezent pe strada Baba Novac, la începutul anului viitor urmînd a fi predate primele locuinţe către tinerii constănţeni. Aşa cum declara primarul Radu Mazăre, lucrările la cel de-al doilea cartier vor începe în primăvara anului viitor, numărul de apartamente şi garsoniere ce va fi construit urmînd a fi stabilit după vinderea primelor 1.044 de apartamente.