Şedinţă “fierbinte” la FC Farul

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Şedinţă “fierbinte” la FC Farul

Sport 22 Iulie 2008 / 00:00 1129 accesări

Cu doar patru zile înaintea debutului Ligii I, Comitetul Director al FC Farul se va reuni astăzi, la ora 18.30, la Stadionul “Farul”, pentru prima oară în acest sezon, într-o şedinţă cu subiecte fierbinţi pe ordinea de zi. Cel mai important dintre ele îl reprezintă stabilirea obiectivului pentru ediţia 2008-2009 a primei ligi. Astfel, după ce timp de cîteva sezoane au visat la cupele europene, dar au sfîrşit luptîndu-se pentru evitarea retrogradării, “rechinii” vor avea o misiune ceva mai uşoară. Astfel, cel mai probabil, obiectivul fixat de conducerea clubului va fi clasarea în prima jumătate a clasamentului, locurile 1-9. Tot în şedinţa de astăzi va fi prezentat lotul cu care FC Farul va aborda campionatul, lot care ar putea fi modificat în cazul unor achiziţii. Deşi zvonurile îi plasau pe Tibor Moldovan şi Cristi Irimia pe “lista neagră”, se pare că cei doi vor fi păstraţi în lot, chiar dacă fostul jucător al Sportului Studenţesc a dezamăgit în perioada de pregătire. De asemenea, Comitetul Director va supune aprobării şi Regulamentul de Ordine Interioară prin care vor fi stabilite obligaţiile şi drepturile jucătorilor, un capitol încins fiind reprezentat de cuantumul primelor de joc. Surprinzător, pe ordinea de zi nu se află stabilirea bugetului pentru sezonul următor, acest lucru urmînd să fie discutat la Adunarea Generală a FC Farul, programată în luna septembrie, cînd va fi demarată procedura de transformare a clubului în societate pe acţiuni.

Altfel, elevii lui Ion Marin au revenit la antrenamente ieri după-amiază, după ce au avut liber duminică. Absenţi la amicalul de la Modelu din cauza unor probleme medicale, Chico şi Lucian Pîrvu s-au pregătit alături de coechipieri, în timp ce Emil Nanu şi Marius Nae, incomplet refăcuţi, s-au antrenat separat, dar vor fi apţi de joc pentru meciul cu Gloria Buzău, programat sîmbătă, de la ora 21.00, în prima etapă a Ligii I.

Astăzi, de la ora 17.00, gruparea de pe litoral va organiza o acţiune de promovare la Penitenciarul Poarta Albă. Astfel, la cererea conducerii penitenciarului, o echipă a Farului, formată din jucători de la grupele 1990 şi 1991, plus nigerianul Uche, va disputa o partidă amicală pe un teren din incinta închisorii cu o formaţie a penitenciarului.

Taguri articol


12